Antena Căutare

Atenție! O femeie care acuza în permanență dureri de stomac a mers la medic și a intrat direct în operație! Doctorii i-au îndepărtat aproape 2.000 de pietre

O femeie care se plângea în permanență de dureri de stomac a ajuns, zilele trecute, pe mâinile medicilor și a reușit să-i șocheze. Aceasta a intrat de urgență în operație, iar ce a urmat a făcut înconjurul lumii. 

O femeie care se plângea în permanență de dureri de stomac a ajuns, zilele trecute, pe mâinile medicilor și a reușit să-i șocheze. Aceasta a intrat de urgență în operație, iar ce a urmat a făcut înconjurul lumii.

O femeie în vârstă de 60 de ani, din Thailanda, era mereu constipată și se plângea mereu de dureri de stomac. Zilele trecute, însă, ea a ajuns de urgență la spital.

Astfel, medicii din provicinia Nong Khai i-au făcut de urgență o ecografie, în urma căreia au descoperit sute de pietre la fiere. Aceștia n-au știut, însă, câte sunt până când n-au operat-o, însă ulterior s-au declarat șocați.

În urma unei intervenții chirurgicale ce a durat 40 de minute, aceștia au îndepărtat nu mai puțin de 1.898 de pietre, de diferite dimensiuni.

Totuși, nu este un record. În 1987, chirurgii din Sussex au îndepărtat nu mai puțin de 23, 530 de pietre din stomacul unei femei de 85 de ani.

”Am văzut că are pietre la fiere, însă n-am știut câte sunt, până n-am operat-o.”, a spus directorul spitalului.

Calculii biliari (litiază biliară sau pietre la fiere) se formează când bilă stocată în vezica biliară (colecist) se întărește formând depozite dure, de consistență asemănătoare cu o piatră. O cantitate crescută de colesterol, săruri biliare sau bilirubină (pigmentul biliar) determină apariția calculilor biliari.

Obiceiuri bizare care în trecut erau normale! De la biserici mobile, la remedii pentru dinți cu cocaină!... Grădina zoologică din Londra a început cea mai dificilă sarcină a anului: măsurarea animalelor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare
Hello Chef sezonul 7, 4 mai 2024. Leoo Dumitru i-a provocat pe chef Samuel și Roxana Blenche la un nou duel. Ce rețete trebuie să prepare Sambata, 04.05.2024, 16:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x