Antena Căutare

Egiptul Antic şi ale sale comori se mută la Bucureşti. Celebra mască a lui Tutankhamon vine în România. Povestea din spatele BLESTEMULUI care a îngrozit o lume întreagă

Expoziţia “Comorile Egiptului Antic” aduce în România celebra mască a Faraonului Tutankhamon şi mumii autentice, fragmente dintr-un sarcofag, foi de papirus şi bijuterii.

Expoziţia “Comorile Egiptului Antic” aduce în România celebra mască a Faraonului Tutankhamon şi mumii autentice, fragmente dintr-un sarcofag, foi de papirus şi bijuterii.

Expoziția va putea fi vizitată de până pe 21 iunie, la Biblioteca Naţională a României, de luni până duminică, între orele 10:00-19:00.

Cele 300 de artefacte (copii și piese originale), selectate din mai multe colecții private și prezentate sub forma unui show, recreează, în cadrul celor șase secțiuni tematice ale expoziției – Viața cotidiană, Dinastiile, Zeii și Religiile, Tutankhamon, Moartea și mumificarea, Transportul pe apă, războiul și construcțiile – atmosfera și emoțiile de acum câteva mii de ani, oferind vizitatorilor șansa unei veritabile escapade în enigmaticul trecut al egiptenilor.

Egiptul Antic şi ale sale comori se mută la Bucureşti. Celebra mască a lui Tutankhamon vine în România. Povestea din spatele BLESTEMULUI care a îngrozit o lume întreagă

Articolul continuă după reclamă

Peste un milion de oameni din Europa și din America Latină au vizitat această expoziție.

Așa-numitele Comori ale Egiptului Antic, găsite în mormântul lui Tutankhamon, supranumit “regele-copil”, sunt găzduite în cea mai mare parte a timpului la Muzeul Egiptean din Cairo, inaugurat în 1902, în Piaţa Tahrir.

Tutankhamon a domnit în Egipt în perioada 1336 î.e.n. – 1327 î.e.n., începându-şi domnia în jurul vârstei de 8 sau 9 ani. Istoricii spun că ar fi fost fiul lui Akhenaten, cunoscut sub denumirea de “regele eretic”. Tutankhamon s-a căsătorit cu sora lui vitregă, Ankhesenpaaten, şi avea vârsta de 17 sau 18 ani atunci când a murit. Cauza morţii sale a rămas până în zilele noastre un mister – ar fi putut să fie asasinat sau să fi murit din cauza unor răni suferite la o partidă de vânătoare.

Mormântul lui Tutankhamon, supranumit “regele-copil”, a fost descoperit în anul 1922, dupa 3.000 de ani, de arheologul britanic Howard Carter care a reuşit să îl găsească, după mulţi ani de săpături sterile.

Egiptul Antic şi ale sale comori se mută la Bucureşti. Celebra mască a lui Tutankhamon vine în România. Povestea din spatele BLESTEMULUI care a îngrozit o lume întreagă

BLESTEMUL MORMÂNTULUI LUI TUTANKHAMON.

Se presupune că locul său de veci ar fi fost înconjurat de un blestem, iar cel care ar fi profanat mormântul ar fi dezlănţuit moartea.

Ziua de 5 aprilie marchează împlinirea a 95 de ani de la moartea lui Lord Carnarvon, cel care a pătruns primul în mormântul faraonului, şi începutul blestemului misterios al regelui egiptean Tutankhamon. Lord Carnavon, un împătimit al tradiţiei egiptene, a fost un aristocrat englez cunoscut drept sponsorul lucrărilor de excavaţie desfăşurate la mormântul lui Tutankhamon din Valea Regilor.

În noiembrie 1922, echipa egiptologului Howard Carter şi Lord Carnarvon au pătruns pentru prima dată în mormântul lui Tutankhamon. Descoperirea lor a atras atenţia presei de la nivel mondial, dar un acord exclusiv încheiat cu cotidianul „The Times“ a lăsat zeci de jurnalişti în afara mormântului, fără ca aceştia să poată scrie despre descoperire sau să intervieveze pe cineva.

Egiptul Antic şi ale sale comori se mută la Bucureşti. Celebra mască a lui Tutankhamon vine în România. Povestea din spatele BLESTEMULUI care a îngrozit o lume întreagă

Prin urmare, ziarele au apelat la tot felul de „experţi“ pentru a obţine comentarii cu privire la remarcabila descoperire, printre care şi autori ai unor poveşti de ficţiune, precum Arthur Conan Doyle. De departe, cea mai proeminentă figură a fost romanciera Marie Corelli, ale cărei comentarii cu privire la starea de sănătate a Lordului Carnarvon au dus la întărirea zvonurilor unui blestem.

Într-o relatare a publicaţiei „The Express“ din 24 martie 1923, despre starea de sănătate a Lordului Carnarvon, Marie Corelli scria:

După ce Carnarvon a murit, la doar câteva zile după aceste afirmaţii, Marie Corelli a fost transformată într-o clarvăzătoare, luând naştere o legendă.

Astfel, presa din întreaga lume avea o poveste pe care o putea publica, iar felul în care a fost relatată moartea cercetătorului a fost una care a îngrozit lumea întreagă: "toate luminile din Cairo s-au stins în mod misterios, iar câinele lui de acasă, din Anglia, a scos un urlet şi a murit".

Egiptul Antic şi ale sale comori se mută la Bucureşti. Celebra mască a lui Tutankhamon vine în România. Povestea din spatele BLESTEMULUI care a îngrozit o lume întreagă

ADEVĂRATA CAUZĂ A MORŢII: O MUŞCĂTURĂ DE ŢÂNŢAR!

Se presupune că Lord Carnarvon a murit din cauza septicemiei, după ce şi-a tăiat din greşeală o muşcătură de ţânţar în timp ce se bărbierea. Pe atunci avea 57 de ani, într-o perioadă în care speranţa medie de viaţă la bărbaţi în Marea Britanie era cam în jurul acestei vârste. De asemenea, sănătatea lui a avut de suferit după un accident de maşină din 1901.

SURSE: BIBLIOTECA NATIONALA A ROMANIEI, WIKIPEDIA.ORG, HISTORIA.RO

Doi copilași s-au răzbunat crunt pentru că mama lor le-a confiscat tabletele și telefoanele! „Așa îți trebuie, ești mult... Imagini spectaculoase! Zebra cu aripi, veverița pasionată de shopping și pisica din inima mării! Nu este un film SF, ci ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută pe deplin
Lacul misterios din Grecia care rămâne cald tot anul. Se află lângă Atena, iar adâncimea lui nu este cunoscută...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O legumă exotică va apărea în grădinile românilor! Cum arată, ce gust are și de când vor putea fi cumpărate răsadurile
O legumă exotică va apărea în grădinile românilor! Cum arată, ce gust are și de când vor putea fi cumpărate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x