Antena Căutare

Lumea științei, pusă pe jar de o descoperire COLOSALĂ! S-a găsit DOVADA pe care o așteptau milioane de oameni! „Da, există!”

O descoperire recentă a pus lumea științei pe jar și a rescris istoria omenirii, așa cum o știam până acum. Un detaliu șocant a ieșit la iveală și specialiștii sunt convinși că se află în fața unei etape istorice! 

O descoperire recentă a pus lumea științei pe jar și a rescris istoria omenirii, așa cum o știam până acum. Un detaliu șocant a ieșit la iveală și specialiștii sunt convinși că se află în fața unei etape istorice!

Cercetătorii au descoperit pe Marte un posibil lac sărat subteran care ar putea fi un habitat pentru viaţă, sub gheaţa care acoperă câmpia de la polul sud al planetei. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul unui instrument radar al unei nave orbitale.

Rezervorul detectat, care are un diametru de aproximativ 12 mile (20 kilometri), arată ca un triunghi rotunjit şi este situat la circa 1 milă (1,5 kilometri) sub suprafaţa de gheaţă. Reprezintă prima întindere de apă stabilă, sub formă lichidă, descoperită vreodată pe Marte.

Descoperirea momentului! Există extratereștri și viață în afara Terrei

Articolul continuă după reclamă

Existenţa vieţii în Univers, în afara Pământului, este una dintre întrebările primordiale ale ştiinţei, iar noile descoperiri oferă informaţii tentante, dar nu o dovadă suficient declară. Apa este considerată un ingredient fundamental pentru existenţa vieţii, totuși. Să fie oare aceasta fovada că există extratereștri?

Lumea științei, pusă pe jar de o descoperire COLOSALĂ! S-a găsit DOVADA pe care o așteptau milioane de oameni! „Da, există!”

Cercetătorii spun că verificarea existenţei unor forme de viaţă în apa de pe Marte care seamănă cu un lac subteran de pe Pământ ar putea dura ani de zile, fiind posibil ca o misiune viitoare să foreze gheaţa pentru a extrage o mostră din apa de dedesubt.

”Există un loc de pe Marte care seamănă cel mai mult cu un habitat, un loc unde ar putea exita viaţă”, a declarat cercetătorul Roberto Orosei, de la Institutul Naţional de Astrofizică din Italia, care a condus cercetările publicate în jurnalul Science.

El a spus că acest mediu nu este chiar locul ideal pentru o vacanţă, unde ar putea înota peştii.

”Dar sunt organisme terestre care pot supravieţui şi se pot dezvolta în medii similare. Există microorganisme pe Pământ capabile să supravieţuiască şi în gheaţă”, a explicat cercetătorul. Rămâne de văzut ce alte dovezi mai ies la iveală despre existența extratereștrilor.

Orosei a mai spus că temperatura apei este cu mult sub limita de înghet, dar că nu îngheaţă din cauza salinităţii ridicate.

Descoperirea a fost făcută utilizând date colectate în perioada mai 2012-decembrie 2015, obţinute cu ajutorul unui instrument aflat la bordul navei Mars Express a Agenţiei Spaţiale Europene Acest instrument transmite impulsuri radar care penetrează suprafaţa marţiană şi calotele de gheaţă.

Profilul radar este asemănător cu lacurile subglaciare de sub calotele de gheaţă din Antarctica şi Groelanda, potrivit news.ro.

Marte era în trecut mult mai caldă şi mai umedă şi avea cantităţi considerabile de apă, aşa cum dovedesc fundurile de lacuri şi văile răurilor secate. Pe Marte au existat unele urme de apă lichidă, inclusiv dovezi disputate privind activitatea apei pe pantele marţiene, dar nu şi dovezi privind existenţa unor întinderi stabile de apă.

Corpul uman desenat - sfaturi utile pentru începători... Credincioșii SUNT ȘOCAȚI! Ce a apărut pe GIULGIUL DE LA TORINO! Lumea creștină este în fața celei mai mari provocări!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Procesul care poate schimba Facebook și Instagram pentru totdeauna. De ce e acuzată compania Meta
Procesul care poate schimba Facebook și Instagram pentru totdeauna. De ce e acuzată compania Meta
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Experții au găsit o particulă care e creată din forță. Descoperirea poate schimba cum percepem lumea
Experții au găsit o particulă care e creată din forță. Descoperirea poate schimba cum percepem lumea
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x