„Răsunau vaietele”. Marele Incendiu din București a fost prezis de o țigancă! Destinul teribil al copilului vinovat de tot dezastrul

Urmărește A1 pe Discover

Marele Incendiu din București. În urmă cu 172 de ani, pe 23 martie 1847, Bucureștiul era mistuit de flăcări. Au ars atunci aproape 2.000 de clădiri și totul din cauza unui copil răsfățat de mama lui, care îl creștea singură, conform unei profeții făcute de o țigancă la nașterea acestuia.

În Marele Incendiu sau „Focul cel Mare” din București au ars 1.850 de clădiri, adică 686 de case particulare și locuințe, 1142 de prăvălii, 10 hanuri și 12 biserici. Au murit 15 oameni, iar alte câteva zeci de persoane au suferit arsuri.

Cum a izbucnit Marele Incendiu

Focul cel Mare a izbucnit în prima zi de Paști a anului 1847, care a fost sărbătorită pe 23 martie.

Costache, băiatul în vârstă de 11 ani al cluceresei (mare dregător) Zinca Drugănescu, făcut cu Filipescu, care divorțase cu mult timp în urmă de ea, a vrut cu tot dinadinsul în acea zi să „pocnească artificii”.

Copilul ar fi descărcat un pistol spre podul plin cu fân al şopronului. Apoi a intervenit vântul. În doar câteva clipe, focul a început să se extindă spre Est, ajungând să pârjolească 20% din București.

O țigancă ar fi prevestit la nașterea lui Costache că acesta avea să își lege numele de o mare nenorocire.

Copilul a avut un destin tragic. El a mai trăit doar trei ani, după care a murit răpus de ftizie (tuberculoză pulmonară, n.r.), de care era tratat într-un sanatoriu din Genova, așa cum i se cădea unei familii bogate ca cea a Drugăneștilor.

Marele Incendiu ar fi durat câteva săptămâni și a fost devastator

Documentele istorice consemnează faptul că Marele Incendiu din București nu a putut fi stins timp de câteva săptămâni, iar flăcările au făcut ca pământul să se răcească abia după încă o săptămână.

În plus, molozul şi resturile dezastrului au făcut să se ridice nivelul terenului cu aproape doi metri faţă de nivelul oraşului.

Anton Pann a fost martor al Marelui Incendiu din București şi a descris dezastrul, ulterior, în jurnalul său, care este păstrat la Muzeul Naţional al Pompierilor din Bucureşti.

El a povestit că oamenii s-au implicat umăr la umăr ca să oprească distrugerile provocate de Marele Incendiu.

Unii localnici s-au refugiat pe Dealul Mitropoliei, de unde au privit îngroziţi cum focul mistuie totul în calea sa. „Case, prăvălii, hanuri şi biserici ardeau într-un vacarm asurzitor. Pe uliţe, oamenii alergau înspăimântaţi, răsunau comenzile militare şi vaietele deznădăjduiţilor", scria Anton Pann.

„Incendiul a mistuit zona Curţii Vechi de lângă Hanul lui Manuc, numeroase case de pe malul stâng al Dâmboviţei, întinzându-se spre Colţea, zona Sf. Vineri, până în Calea Văcăreştilor. Cuprinzând o zonă comercială foarte densă, focul a pricinuit pagube evaluate la peste 30.000 pungi de aur, provocând şi moartea a «mulţime de negustori, care s-au stins cu totul»", scria la acea vreme şi cronicarul Ioan Sân Dobre Cojocarul.

De asemenea, Marele Incendiu a distrus 12 biserici: Sf. Dimitrie, Biserica Domnească de la Curtea Veche, Sf. Antonie de la Puşcărie (toate sunt în zona Hanul lui Manuc), Bărăţia, Sf. Gheorghe Vechi, Sf. Gheorghe Nou, Sf. Mina din mahalaua Stelea (lângă actuala biserică Sf. Vineri), biserica Vergului, Udricani, Lucaci (lângă Hala Traian), Ceauş Radu şi Sf. Ştefan.

Cum au reacționat oamenii la Marele Incendiu

La vestea izbucnirii incendiului, marii dregători adunaţi în palatul lui Bibescu (din Piaţa Unirii de astăzi) au rupt-o la fugă spre casele lor. Toptangii şi pânzarii, braşovenii şi rachierii, cavafii şi şalvarangiii, toţi cei care populau centrul comercial al oraşului, îşi îngrămădeau avutul în mijlocul uliţelor, încurcând pompierii şi soldaţii „miliţiei pământene" veniţi în ajutor.

Alţii, după un vechi obicei, îşi adăpostiseră mărfurile după zidurile hanului Sf. Gheorghe Nou. Focul, însă, a biruit zidurile de cetate ale acestuia astfel „că fir de aţă nimeni n-a scos", scria în continuare Anton Pann.

Arhimandritul Nicodim Greceanu nota că „duminică, la 8 ceasuri din zi s-a aprins târgul buricul Bucurescilor, arzând toate prăvăliile, Hanul Sf. Gheorghe, Hanul lui Matei Vodă, Sărăria Veche cu târgul Cucului şi la vale până în casele lui Costriş. Fiind focul până la 8 ceasuri din noapte dând însă puţină ploaie s-a mai potolit".

Lupta cu focul a fost una grea pentru că, în lipsa autospecialelor de astăzi, pompierii s-au folosit de pompe manuale şi au fost ajutaţi de sacagii care transportau apa din Dâmboviţa în butoaie. Sute de oameni au fost mobilizaţi la curăţarea străzilor şi la înlăturarea ruinelor înnegrite ce stăteau să cadă.

Alte incendii din istoria Bucureștiului

Înainte de Marele Incendiu din 1847, a ars Hanul Şerban Vodă, situat pe locul Băncii Naţionale de astăzi, în 1709. De altfel, cele mai vechi însemnări despre incendiile din Bucureşti sunt despre cele petrecute în secolul al XVIII-lea.

În anul 1719, au ars Curtea domnească şi Mănăstirea Sf. Gheorghe, iar 20 de ani mai târziu, un alt incendiu pornit de la gunoiul din curtea Mănăstirii Sf. Sava a făcut-o scrum.

Mai târziu, în 1766, când a fost distrusă o parte din Târgul Cucului, domnitorul Alexandru Ghica a luat măsura ca în viitor prăvăliile să fie ridicate la 60 de colţi depărtare de altă clădire. Apoi, la 13 septembrie 1804, focul a distrus hanurile Sf. Gheorghe şi Şerban Vodă şi o parte din centrul oraşului.

După Marele Incendiu sau Focul cel Mare, anul următor, a fost înființat primul serviciu permanent de pompieri.

Incendii puternice s-au mai produs şi în secolul XX, la Teatrul Naţional, Banca Agricolă şi Fabrica de pâine (toate în 1927), precum şi la Teatrul Cărăbuş şi la magazinul Victoria (1978).

Însă, incendiul ce va rămâne mult timp în memoria bucureștenilor și a românilor din întreaga țară este cel care a avut loc în clubul Colectiv, pe 30 octombrie 2015. În urma acestei tragedii au murit 65 de oameni.