Antena Căutare

O fetiță de 2 ani primește cadouri de Crăciun de la… o fantomă. Părinţii ei au izbucnit în lacrimi când au aflat

O fetiţă în vârstă de 2 ani va primi cadouri în fiecare Crăciun, până la vârsta de 16 ani, de la „o fantomă”. Părinții copilei au izbucnit în lacrimi atunci când au primit această veste.  

O fetiţă în vârstă de 2 ani va primi cadouri în fiecare Crăciun, până la vârsta de 16 ani, de la „o fantomă”. Părinții copilei au izbucnit în lacrimi atunci când au primit această veste.

Mai precis, copila va primi darurile pe care i le-a lăsat un vecin care a îndrăgit-o, înainte de moartea lui. Bătrânul a decedat luni, la vârsta de 83 de ani.

Owen Williams, din Barry, în sudul Țării Galilor, a fost copleșit când fiica vecinului său a sunat la uşă cu un sac cu 14 cadouri, cumpărate de tatăl ei pentru fetița domnului Williams, care acum are doar 2 ani, potrivit observator.tv.

Ken Watson a cumpărat și împachetat cadouri pentru Cadi pentru următorii 14 ani, până când micuţa va împlini 16 ani.

„El ne-a spus întotdeauna că va trăi până la vârsta de 100 de ani, astfel că aceste daruri le-ar fi dus la Crăciun, în fiecare an, până când fiica noastră va avea 16 ani.", a povestit Williams despre vecinul lui.

Părinţii fetiţei au avut o dilemă: să îi ofere micuţei câte un cadou la fiecare Crăciun, sau să le deschidă acum pe toate, pentru a fi siguri că se potrivesc vârstei ei. Au decis să respecte dorinţa lui Ken şi an de an Cadi va avea câte un dar, sub bradul de Crăciun, de la iubitul ei vecin.

Între micuţa Cadi şi bătrânul Ken Watson a fost o mare prietenie: „De câte ori îl vedea, ea ţipa de bucurie. Era fericită să se întâlnească cu el, el îi aducea biscuiţi digestivi cu ciocolată. O numea draga mea."

Domnul Watson a avut doi copii şi niciun nepot, aşa că atunci când a apărut în casa vecinilor Cadi, bătrânul a promis că îi va dărui acesteia cadouri de Crăciun, an de an.

Cum a ştiut că va muri înainte să împlinească 100 de ani, bătrânul s-a asigurat că îşi va ţine promisiunea. Aşa că a împachetat cadouri pentru următoarele 14 Crăciunuri, iar părinţii micuţei au izbucnit în plâns atunci când fiica domnului Watson le-a adus darurile.

Acestea sunt cele mai folosite parole în 2018, dar pe care hackerii le pot sparge foarte ușor! Verifică dacă parola ta s... Inconștiență cu consecințe grave! Trei tineri au fost filmați în timp ce mergeau agățați de spatele unui autobuz, în pli...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x