Antena Căutare

Observator special: Recrutari pentru primii astronauti care vor locui pe Marte. Va fi un spectacol mediatic, Big Brother va fi mic copil

Selectie de dimensiuni planetare pentru "postul" de colonizator al planetei Marte! Mii de persoane s-au inscris deja, in speranta ca vor fi printre cei patru viitori astronauti pe care o companie olandeza planuieste sa ii trimita pe Planeta Rosie in 2023. Oficial, selectia inca nu a inceput, iar criteriile sunt extrem de relaxate. Dintre ele, cel mai important e varsta. Au prioritate candidatii cu sanse reale de a mai fi in viata in 2023

“In aprilie 2023, oamenii vor ajunge pe Marte. Va fi urmatorul pas urias facut de omenire”, considera Bas Lansdorp, co-fondatorul Mars One.

Un pas urias care nu lasa loc de intors. Totusi, daca va bate gandul sa fiti printre primii pamanteni care ajung pe Marte, trebuie sa stiti un lucru esential: biletul de calatorie este numai dus. Ideea misiunii e ca, odata ajunsi pe Marte, pamantenii sa ramana acolo pe viata. Ca doar vorbim de colonizare, nu de vizita de curtoazie. Vestea buna e ca, daca reusiti sa fiti printre cei patru alesi, veti fi celebri pe viata. Asta pentru ca fiecare etapa a antrenamentului, plus misiunea in sine, vor fi televizate. Astfel, “va fi un spectacol mediatic. Big Brother va fi mic copil. Intreaga lume va urmari si va trai aceasta expeditie”, dupa cum spune fizicianul Gerard 't Hooft.

Procesul de selectie va incepe in cateva luni si include patru pasi. Mai intai, o cerere de inscriere, bine motivata cu o scrisoare si insotita de un filmulet de prezentare. Urmeaza, apoi, controlul medical si un interviu in tara de origine. Din fiecare tara vor fi alesi 20-30 de candidati, dintre care unul va castiga selectia nationala. Printr-un concurs televizat, desigur. Iar dintre finalistii planetari, compania olandeza va alege patru viitori astronauti. Vor deveni astronauti cu acte in regula, dupa ce parcurg programul de pregatire, care va dura opt ani. “Acest proiect pare singura modalitate de a implini visul omenirii de a explora spatiul”, mai spune fizicianul.

Candidatii trebuie sa aiba peste 18 ani, simtul aventurii, un psihic bun, multa incredere si rabdare, o calitate esentiala, pentru ca discutam despre parcurgerea a 225 de milioane de kilometri. Odata ajunsi la destinatie, primii patru finalisti vor gasi asezari deja construite de roboti trimisi acolo cu cativa ani inainte. Iar planul e ca odata la doi ani colonia de pe Marte sa se inmulteasca, prin trimiterea de noi voluntari spatiali.

Smartphone-urile chinezesti au invadat pietele din Romania... Un tanar din Argentina a supravietuit miraculos, dupa ce un cui de opt centimetri i-a strapuns inima...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x