Antena Căutare

Rochia din catifea purtată de prinţesa Diana la dineul de la Casa Albă unde a dansat cu John Travolta nu şi-a găsit cumpărător

Rochia din catifea de culoare albastru închis realizată de Victor Edelstein şi purtată de prinţesa Diana la dineul din 1985 de la Casa Albă unde a dansat cu actorul John Travolta nu şi-a găsit cumpărător la o licitaţie ce a avut loc luni.

Rochia, oferită ca parte a licitaţiei „Passion for Fashion” a Kerry Taylor Auctions din Londra, era estimată la 250.000 - 300.000 de lire sterline. Înainte de licitaţie, Taylor a declarat pentru Reuters că existau persoane din Marea Britanie şi SUA interesate de acest obiect vestimentar.

Ea a spus că rochia a fost cumpărată în 2013 pentru 200.000 de lire sterline de un „domn romantic care a vrut să îşi înveselească soţia”. Însă rochia a petrecut mare parte din timp în dulap, iar cuplul a decis să o vândă.

Alte două rochii ce au aparţinut prinţesei care a murit în august 1997 au fost adjudecate contra unor sume peste valoarea estimată.

Una dintre ele, realizată de Katherine Cusack, a fost vândută pentru 48.000 de lire sterline, după ce fusese estimată la 20.000 - 30.000 de lire sterline. Cealaltă, o rochie de zi realizată de Catherine Walker, a fost adjudecată contra sumei de 28.000 de lire sterline, după ce fusese estimată la 4.000 - 6.000 de lire sterline.

Au mai fost scoase la licitaţie obiecte create de Givenchy şi Christian Dior, între alţii.

O haină de seară cu broderie, creată de Gabrielle Chanel în anii 1918-1920, a fost vândută pentru 90.000 de lire sterline (estimată la 8.000 - 12.000 de lire sterline), iar o rochie pentru cocktail Balenciaga, 1967-1968, pentru 18.000 de lire sterline.

O creaţie John Galliano intitulată „Afghanistan Repudiates Western Ideals”, formată din frac cu umeri exageraţi, o cămaşă şi pantaloni, a fost vândută pentru 70.000 de lire sterline.

Sursa : news.ro

De la 1+1 la matematică de nivel universitar. Un băiețel de nouă ani a susţinut cu succes un examen dificil... Un băiețel de patru ani a rămas fără un ochi. Totul a început cu o fotografie de familie: „Mi-am dat seama imediat că ce...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x