O ceară mult mai prietenoasă cu mediul, dar mult mai pretențioasă. Dar Oana era decisă să nu aleagă calea ușoară: “Eu știam ca orice român că soia se mănâncă, e în parizer, e în crenvursti și se mănâncă șnițele. Și am dat o căutare și am găsit destul de puține informații, dar am aflat că este o alternativă la parafină.”.
În joacă, a început să caute la târguri de antichități ceșți delicate și fine de porțelan care ar fi putut fi transformate în lumânări originale.
Prin metodă încercare-eroare-succes, Oana a reușit să topească misterele lumânărilor din ceară de soia: “Primele lumânări pe care le-am făcut, nu au ars. Le-am vândut unor colege de redacție și una dintre ele a fost foarte drăguță și mi-a zis: e foarte frumoasă, miroase f bine, dar să știi că nu arde. Pentru că o lumânare din ceară de soia nu arde că o lumanre din parafină cu perețîi aceia de jur împrejur și cu gaură în mijloc. Ea se face lichidă la suprafață și se duce până la fundul recipientului și atunci fitilul trebuie să fie atât de puternic încât să ardă ceară de jor împrejur, altfel se ineacă în ceară”.
Așa că a ajuns să cumpere fitilul din Cehia, ceară de soia din Marea Britanie, iar sticlă și ceștile de porțelan din România. Deși ar fi putut alege varianta cea mai la îndemână, să ia totul din China. Grija ei și atenția la detalii au făcut diferența.
Ideea de a trece de la o simplă joacă la business a venit firesc.
Așa a apărut seria lumânărilor cu miros de oraș. Oare cum miroase Bucureștiul sau Sighișoara sau o stațiune de la mare? Ideea originală a prins imediat.
Oana e fericită că ideea ei a prins aripi. Are deja lumânări cu 60 de parfumuri originale, are comenzi și de 1000 de lumânări pentru companii mari. Timp de 6 ani a avut un vis și l-a împlinit: că va face lumânări într-un atelier luminos și cald, unde-și va invită prietenii să-i învețe să toarne ceară de soia și să pună împreună țara la cale. Pentru că, până la urmă, o lumânare parfumată e un pretext pentru o întâlnire și pentru a aduce oamenii împreună în lumina caldă a prieteniei.
