Antena Căutare

Sfântul Andrei 2020. Tradiții și superstiții la ceas de sărbătoare. Ce trebuie să facă românii pe 30 noiembrie

Sfântul Andrei, Ocrotitorul României, este sărbătorit anual în ultima zi de toamnă, pe data de 30 noiembrie. Tot în această zi, mii de români își serbează onomastica, purtând numele de Andrei, Andreea sau derivate. Iată ce tradiții și superstiții sunt respectate de Sfântul Andrei

Sfântul Andrei 2020. Tradiții și superstiții la ceas de sărbătoare. Ce trebuie să facă românii pe 30 noiembrie | Hepta

Din bătrâni, acestei zile i s-a mai spus și „Sântandrei Cap-de-Iarnă” sau „Gadinetul Şchiop”, în anumite zone ale țării noastre.

În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât că ziua Sfântului Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul României", potrivit crestinortodox.ro

Cine a fost Sfântul Andrei?

Sfântul Andrei a fost fretale Sfântului Petru și unul dintre cei 12 Apostoli a lui Hristos. Tradiția creștină ne arată că acesta a avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint. El a murit ținut legat cu capul în jos pe o cruce în formă de X.

Articolul continuă după reclamă

Andrei a fost apostol al lui Iisus din Nazaret, frate cu Simon Petru. Biblia îl pomenește ca fiind ”cel dintâi chemat”. Evanghelia după Ioan menționează că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus. Conform aceleiași evanghelii, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia (Ioan 1,35-42).

Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei. Ce trebuie să facă românii pe 30 noiembrie

Se crede că în noaptea 29-30 noiembrie casele sunt protejate dacă oalele şi cănile din casă sunt întoarse cu gura în jos. De asemenea, dacă cenuşa caldă este scoasă din sobă, e un lucru bun. Oamenii trebuie să mănânce şi usturoi în acea seară. Trebuie să se ungă pe corp cu el. Zonele ce trebuie acoperite sunt: frunte, piept, spate, încheieturi. În plus, uşile şi ferestrele trebuie şi ele unse.

Candelele ar trebui lăsate aprinse în casă. În ceea ce priveşte dragostea, noaptea de Sfântul Andrei este o noapte specială. Fetele își pot visa ursitul.

În noaptea Sfântului Andrei fetele mari puteau să-și afle ursitul. Se spune, ca un fir de busuioc aşezat sub pernă face că în vis să apară imaginea ursitului.

În zona Moldovei, tinerelor fete nemăritate ce locuiesc la case, li se fură porțile. În noaptea Sfântului Andrei, la casele unde sunt fete de măritat, tinerii din sat fură portițele, acesta fiind un vechi obicei care încă se mai păstrează. De aceea frații și tații fetelor de măritat leagă porțile sau le mânjesc cu smoală.

Oamenii mai superstițioși sunt de părere că în noaptea Sfântului Andrei, lupii încep a vorbi cu grai de om, spunând lucruri de-a dreptul înfioratoare. Mai mult, cei care au ghinionul de a fi atacați de acești lupi în noaptea de Sfântul Andrei se vor transforma în vârcolaci.

Pentru a se feri de rău, oamenii recurg la diferite gesturi care au menirea de a-i proteja. Unul dintre acestea este faptul că se unge cu usturoi pragul casei, ușile, geamurile și toate locurile pe unde spiritele rele ar putea intra în casă.

Animalelor li se amestecă în hrană câte un fir de busuioc sau li se pune o picătură de aghiasma în apă. În trecut exista „descântecul sării”: un drob de sare descântat era îngropat în fata grajdului. El era dezgropat la primăvară de Sfântul Gheorghe când sarea era amestecată în hrana animalelor ca să le ferească de farmece.

Prin Colinele Tutovei, se prepară din mălai și făină, uneori numai din mălai de porumb sau de mei, o băutură fermentată numită covasă. Covasa se punea prin străchini sau oale și se împărțea prin vecini "pentru ca vacile sa fie lăptoase, iar laptele să fie smântănos" (Pamfile, 1914, p. 145).

Rugăciune către Sfântul Apostol Andrei

În numele Tatălui, și Fiului, și Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim. Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.

Câinele-erou care a salvat 4 pacienți dintr-un incendiu. Povestea patrupedului pe care flăcările aproape că l-au mistuit... Sfântul Andrei 2020. Mesaje de Sfântul Andrei. Cele mai frumoase și originale urări de la mulți ani...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Mireasa sezonul 11, 23 iunie 2025. Scene șocante! Amalia, răbufnire violentă, după o ceartă cu Maria Lungu
Mireasa sezonul 11, 23 iunie 2025. Scene șocante! Amalia, răbufnire violentă, după o ceartă cu Maria Lungu Luni, 23.06.2025, 14:22
Citește și
Care este cel mai scump medicament din lume și ce poate vindeca. O doză costă 2,6 milioane de lire
Care este cel mai scump medicament din lume și ce poate vindeca. O doză costă 2,6 milioane de lire
Cum să prepari apă de rozmarin în casă. Tot ce trebuie să știi despre planta minune
Cum să prepari apă de rozmarin în casă. Tot ce trebuie să știi despre planta minune Catine.ro
Ea este femeia care ar fi
Ea este femeia care ar fi "dependenta" de a fi însărcinată. A fost gravidă timp de 21 ani. Cum e posibil
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o familie fericită
Pinar Deniz și Kaan Yildirim au publicat primele fotografii cu chipul fiului lor. Cei doi actori turci formează o... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Drama unui român după internarea la sanatoriu, în Techirghiol. Fractura provocată de kinetoterapeut, „pedepsită” cu daune morale de 100.000 de lei
Drama unui român după internarea la sanatoriu, în Techirghiol. Fractura provocată de kinetoterapeut,... Libertatea.ro
Reacție amenințătoare de la Moscova după ce Trump l-a umilit pe aliatul lui Putin: „Sunt țări care sunt gata să dea arme nucleare Iranului”
Reacție amenințătoare de la Moscova după ce Trump l-a umilit pe aliatul lui Putin: „Sunt țări care sunt... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media AWARDS 2025. Foto
Alexia Eram, prima apariție la un eveniment alături de noul iubit! Cum au fost surprinși cei doi la ELLE New Media... Elle
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei... Spynews.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!” BZI
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO
Loredana Groza a strălucit de ziua ei! Cum s-a îmbrăcat diva la 55 de ani! – GALERIE FOTO BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cobbler cu caise. Desert rustic cu fructe coapte și aluat auriu
Cobbler cu caise. Desert rustic cu fructe coapte și aluat auriu HelloTaste.ro
Ce este GBU-57, arma cu care Trump a lovit Iranul. Este pentru prima dată când armata SUA folosește bomba
Ce este GBU-57, arma cu care Trump a lovit Iranul. Este pentru prima dată când armata SUA folosește bomba Antena3.ro
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul
Elon Musk cere încetarea Stației Spațiale Internaționale mai devreme. De ce e îngrijorat miliardarul useit
Horoscopul zilei de 23 iunie 2025. Leii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 iunie 2025. Leii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal, 23 - 29 iunie 2025. Când va fi cea mai norocoasă zi a anului
Horoscop săptămânal, 23 - 29 iunie 2025. Când va fi cea mai norocoasă zi a anului Jurnalul
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana
Reacția lui Brigitte Pastramă după ce a aflat că Ilie Năstase divorțează de Ioana Kudika
Cum să îngrijești ceapa în iunie și iulie ca să nu putrezească în pământ. Trucuri pentru o recoltă bogată, fără pierderi
Cum să îngrijești ceapa în iunie și iulie ca să nu putrezească în pământ. Trucuri pentru o recoltă... Playtech
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu Nicușor Dan
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu... Redactia.ro
Un bărbat și-a scos casa de lux la vânzare cu doar 1 dolar. Care e motivul:
Un bărbat și-a scos casa de lux la vânzare cu doar 1 dolar. Care e motivul: "Vreau să văd ce se întâmplă" Observator
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea
Beneficiile sucului de sfeclă roșie. De ce îți poate sprijini sănătatea MediCOOL
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie
Supă cremă de gălbiori. Gust și savoare într-o singură farfurie HelloTaste
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă” ProSport
Ești client PPC? Cât vei plăti pentru un consum de 100 kWh, începând cu 1 iulie 2025
Ești client PPC? Cât vei plăti pentru un consum de 100 kWh, începând cu 1 iulie 2025 Gandul
Leon Dănăilă, prima declarație după ce a 'murit': 'Sunt bine, sănătos și foarte viu!'
Leon Dănăilă, prima declarație după ce a 'murit': 'Sunt bine, sănătos și foarte viu!' CanCan
3 capcane frecvente ale parentingului
3 capcane frecvente ale parentingului DeParinti
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund îndurerați”
A murit bunica Arianei Grande. Familia artistei a confirmat vestea pe rețelele sociale: „Suntem profund... ZUTV
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii
Microsoft a dezvăluit ce se va întâmpla cu următoarea generație Xbox. Anunțul care a încântat fanii UseIT
Castraveți în saramură. Rețeta tradițională, naturală, pentru iarnă
Castraveți în saramură. Rețeta tradițională, naturală, pentru iarnă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x