Antena Căutare

Te-ai întrebat asta întotdeauna, dar nu ai găsit un răspuns! Iată ce se întâmplă cu sufletul după ce un om moare

Fiecare dintre noi s-a întrebat, cel puţin o dată-n viaţă, ce se întâmplă cu sufletul atunci când un om moare, iar acum, după numeroase cercetări, oamenii de ştiinţă au găsit răspunsul. Totuşi, există o singură problemă: experţii se contrazic unii pe alţii în ceea ce priveşte răspunsul final, scrie Huffingron Post

Fiecare dintre noi s-a întrebat, cel puţin o dată-n viaţă, ce se întâmplă cu sufletul atunci când un om moare, iar acum, după numeroase cercetări, oamenii de ştiinţă au găsit răspunsul. Totuşi, există o singură problemă: experţii se contrazic unii pe alţii în ceea ce priveşte răspunsul final, scrie Huffingron Post.

Potrivit sursei citate, Christof Koch, şeful laboratorului ştiinţific de la Institutul Allen şi Victor Troendle, profesor de biologie comportamentală la Institutul de Tehnologie din California, susţin că sufletul moare şi totul se pierde în momentul în care îşi pierde conştienţa. "Pierzi absolut tot. Lumea nu mai există pentru tine. Prietenii nu mai există. Tu nu mai exişti. Totul este pierdut", declară Koch.

În acelaşi timp, Bruce Greyson, profesor de psihiatrie de la Universitatea Virgina susţine că mintea sau conştienţa funcţionează şi fără corpul fizic.

De asemenea, Eben Alexander, autorul unui articol controversat în "Newsweek" - "Dovada că Raiul există" - crede cu tărie într-o existenţă frumoasă a sufletelor noastre în afara corpului şi că aflăm despre asta atunci când părăsim această lume.

Sursa: Jurnalul

Urmează o perioadă decisivă pentru Berbeci, iar Taurii fac investigaţii! Cum vom sta la capitolul sănătate în săptămâna ... Galerie FOTO de care te îndrăgosteşti pe loc: A realizat 12 perechi de pantofi pentru 12 foste iubite! Rezultatul este s...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 8: Prăjitură Mont Blanc Marti, 21.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x