Antena Căutare

Un costum de baie, recuperat dintr-un gunoi, s-a vândut acum cu o sumă fabuloasă. Cine l-a purtat

Un costum de baie, purtat de actrița Barbara Windsor în "Carry On Camping" din 1969, a fost vândut la o licitaţie cu o sumă fabuloasă: 9.500 de lire sterline, potrivit BBC.

Colaj cu Barbara Windsor. În stânga, se afla într-o mașină, iar în dreapta, la un eveniment public. Poartă rochii în ambele poze Galerie
Un costum de baie purtat de actriţa Barbara Windsor într-un film s-a vândut cu 9.500 de lire sterline | Profimedia

Costumul de baie, care s-a vândut cu suma fabuloasă de 9.500 de lire sterline, a fost recuperat dintr-un coș de gunoi în urmă cu câteva decenii, potrivit BBC.

Articolul vestimentar, format din două piese, bikini și sutien, a fost purtat de actrița Barbara Windsor în "Carry On Camping" din 1969. Una dintre scene a rămas în memoria colectivă: la un moment dat, actriței îi zboară sutienul în mijlocul unui curs de aerobic. Scena respectivă a fost filmată de trei ori, iar piesa de costum era înlăturată de un asistent folosind o gută trasă de o mulinetă, a scris BBC.

Costumul de baie a fost vândut unui american, după o licitaţie care s-a desfăşurat atât prin telefon, cât şi online. Banii obţinuţi din vânzarea costumului de baie vor fi donaţi de vânzător către Alzheimer's Society și nu întâmplător a ales să facă acest lucru. Barbara Windsor a suferit și ea de Alzheimer.

Soțul Barbarei Windsor a rămas impresionat în urma licitației. "Este un tribut adus Barbarei, să vezi că fiecare lucru care este asociat cu acea scenă celebră adună bani pentru oamenii care suferă de Alzheimer", a declarat Scott Mitchell, soțul actriței. Tot el a continuat: "Sutienul costumului ar fi trebuit să îi stea bine pe corp, dar a zburat... Deci n-a fost așa".

Un reprezentant al licitației, Kerry Taylor, a spus că cererea pentru a cumpăra acel costum cu bikini și sutien, purtat de Barbara Windsor, a fost extrem de mare. "Foarte mulți fani ai seriei 'Carry On' și oameni care au iubit-o nespus pe actriță au fost interesați să achiziționeze acel costum de baie. În cariera ei îndelungată, actrița s-a făcut remarcată ca fiind un om cu picioarele pe pământ, avea un umor incredibil și calități artistice impresionante", a spus acesta.

"Barbara Windsor a fost o profesionistă. Mi se pare normal să văd că o pereche de bikini care a cauzat un moment jenant în timpul filmărilor s-a vândut acum pentru o cauză nobilă", a mai spus Kerry Taylor.

Kate Lee, cel care conduce asociația unde vor ajunge banii, a declarat: "Barbara Windsor a inspirat foarte mulți oameni atunci când a vorbit deschis despre boala ei. Suntem incredibil de recunoscători să avem acest suport".

Au fost mai multe astfel de costume purtate de actriță în timpul filmărilor, dar acesta a fost singurul exemplar rămas, recuperat din gunoi acum mult timp.

Barbara Windsor a murit la vârsta de 83 de ani

Barbara Windsor a murit în decembrie 2020 la vârsta de 83 de ani. Ea s-a făcut remarcată pentru rolurile din serialul "EastEnders" şi din nouă filme din seria "Carry On". O fotografie din faimoasa scenă din "Carry On Camping” a fost expusă și în timpul serviciului funerar, alături de citatul cu vorbele ei: "Acea imagine mă va urmări până la final”, a relatat BBC.

Adolescentul care a absolvit liceul și facultatea în aceeași săptămână.Cum arată Mike Wimmer, tânărul de o inteligență s... Cum sună un anunț matrimonial din 1909. Iată cum își căuta un tânăr soție, în urmă cu 112 ani - FOTO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x