Antena Căutare

Care este procedura pentru declanșarea alegerilor anticipate. Demisionează Orban?

Ludovic Orban a anunțat astăzi, în urma discuțiilor purtate la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, că au convenit organizarea alegerilor anticipate, susținând că reprezintă cea mai bună soluție pentru România. Care este procedura pentru declanșarea alegerilor anticipate. Demisionează Orban?

Demisionează Ludovic Orban? | http://hepta.ro/

Ce înseamnă alegeri anticipate? Această procedură permite scurtarea mandatului parlamentar. Această procedură poate fi declanșată la inițiativa președintelui României.

Astfel, preşedintele poate să dizolve parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Pentru ca președintele Klaus Iohannis să poată declanșa aceasră procedură, el trebuie să se consulte cu preşedinţii celor două camere şi a liderilor grupurilor parlamentare.

Nu trebuie să uităm că în cursul unui an parlamentul nu poate fi dizolvat decât o singură dată şi nu în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă (art. 89, alin. 2 din Constituţie).

Articolul continuă după reclamă

De asemenea pentru a se ajunge la o solicitare de învestitură în Parlament, Guvernul în funcţie trebuie să îşi dea demisia sau să fie demis în urma unei moţiuni de cenzură.

Demisionează Ludovic Orban?

"Nu o să vă dezvălui strategia. Cert este că am convenit ca asta este cea mai bună soluție pentru România. Cu siguranță vom găsi cele mai bune soluții de a declanșa procedura alegerilor anticipate".

Legat de data la care vor avea loc alegerile anticipate, Ludovic Orban a declarat: "ar fi util și bine" să fie simultan cu localele sau la o dată cât mai aproape de alegerile locale. (...) Am desemnat un grup de lucru, o echipă de discuții. În ceea ce ne privește, asta e convingerea noastră că România are nevoie de alegeri anticipate".

Citește și: Hotărâre de ultimă oră. Ludovic Orban: „Am hotărât împreună cu preşedintele că pentru România cel mai bine este să organizăm alegeri anticipate”

Marcel Ciolacu: Primul semnal este că preşedintele Klaus Iohannis vrea să scape de Ludovic Orban... Barna: România are urgent nevoie de un parlament care să contribuie la buna guvernare, nu să o împiedice. Cu cât mai rep...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Pe cine vrea Gigi Becali premier. Ce declarații a făcut după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan
Pe cine vrea Gigi Becali premier. Ce declarații a făcut după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Gestul lui Donald Trump care a inflamat internetul. Unde a fost mutat portretul lui Barack Obama de la Casa Albă
Gestul lui Donald Trump care a inflamat internetul. Unde a fost mutat portretul lui Barack Obama de la Casa Albă
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan
Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Un bărbat n-a putut să reziste unei campanii promoționale și a căzut într-o cursă a poliției care-l trimite acum în închisoare pe viață
Un bărbat n-a putut să reziste unei campanii promoționale și a căzut într-o cursă a poliției care-l trimite... Antena3.ro
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi useit
Nicușor Dan i-a trântit ușa în nas lui Ilie Bolojan! România se pregătește de 4 scenarii
Nicușor Dan i-a trântit ușa în nas lui Ilie Bolojan! România se pregătește de 4 scenarii BZI
Gruparea Coldea a pierdut procesul cu al doilea denunțător al său. Instanța a respins, definitiv, cererea de urmărire penală a primarului din Rovinari
Gruparea Coldea a pierdut procesul cu al doilea denunțător al său. Instanța a respins, definitiv, cererea de... Jurnalul
Olena Zelenska revine în România pentru summitul B9. Întâlnire importantă cu Prima Doamnă a României la București
Olena Zelenska revine în România pentru summitul B9. Întâlnire importantă cu Prima Doamnă a României la... Kudika
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile luate de Ilie Bolojan
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile... Redactia.ro
Domeniul care duce lipsă acută de angajați recrutează direct din facultăți. Salarii de la 1.000 de euro
Domeniul care duce lipsă acută de angajați recrutează direct din facultăți. Salarii de la 1.000 de euro Observator
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă
5 cereale bogate în proteine. Efectele acestor alimente vegetale în dietă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător
Fumatul ușor în sarcină: Iată de ce este dăunător DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x