Antena Căutare

Afla cine sunt cei noua judecatori care decid soarta Romaniei!

De votul a noua oameni atarna rezultatul referendumului pentru demiterea lui Traian Basescu. Cei noua judecatori ai Curtii Constitutionale decid daca votul a peste 8 milioane de romani va fi, sau nu, luat in considerare. Insa cine sunt magistratii care hotarasc, astazi, viitorul Romaniei?

Cei 9 judecatori sunt alesi pe un mandat de 9 ani, fara posibilitate de prelungire sau innoire. Trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei.

Augustin Zegrean, presedintele Curtii Constitutionale, si-a inceput ascensiunea ca senator de Bistrita-Nasasud, din partea FSN, intre 1990-1992, iar mai apoi in 2004 a fost ales deputat pe listele Partidului Democrat. Din 13 iulie 2007, la propunerea presedintelui Traian Basescu, a fost numit judecator.

Aspazia Cojocaru a fost numita judecator de catre Camera Deputatilor in 2004, la propunerea PSD. Colegiului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii i-a dat judecatoarei, in 26 aprilie 2007, un verdict de colaborare cu Securitatea.

Mircea Stefan Minea a fost numit in functia de judecator in 2010 de catre Camera Deputatilor, la propunerea PDL. A fost numit judecator intr-o sedinta maraton cu scantei, in care opozitia de atunci , PNL si PSD, a parasit sala.

Acsinte Gaspar a fost numit judecator la Curtea Constitutionala in 2004 de catre presedintele, de atunci, Ion Iliescu. Intre 1996 si 2000, precum si intre 2000 si 2004, el a detinut functia de deputat de Valcea pe listele partidului PDSR. Gaspar a fost numit si ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul in Guvernul Adrian Nastase.

Iulia Antoanella Motoc a fost numita judecator in 2010 de catre Senat, la propunerea PDL. Vechimea de cel putin 18 ani in activitatea juridica, necesara pentru a accede la Curte, este la limita in cazul ei, care a activat ca judecator pentru o perioada de doar 5 ani, intre 1990 si 1995, la Judecatoria Sectorului 3, dupa care a intrat ca avocat, in Baroul Bucuresti. Este cunoscuta ca o apropiata a a Eleni Udrea, ea fiind surprinsa in compania ei la un concert al jurnalistului Robert Turcescu.

Petre Lazaroiu a fost numit judecator de catre Traian Basescu in 2008, pentru o diferenta de mandat, dupa decesul lui Petre Ninosu. In 7 iunie 2010, Lazaroiu a fost reconfirmat in functie de acelasi presedinte, devenind practic singurul judecator de la Curte cu doua mandate. De-a lungul vremii in presa au aparut articole care subliniau o legatura stransa intre el si presedintele Traian Basescu de pe vremea in care acesta era primar al Capitalei.

Ion Predescu a fost numit in 2004 de catre Senat, la propunerea PSD. El a fost timp de 14 ani senator PSD, intre1990 si 2004, si a detinut functia de ministru al justitiei in guvernul Vacaroiu pentru putin timp.

Puskas Valentin-Zoltan a fost numit judecator de catre Senat in 2007, la propunerea UDMR. El a fost ales senator de Covasna in legislaturile din 1996, 2000 si 2004 din partea UDMR. Intre 2001 si 2004 a ocupat functia de vicepresedinte al Senatului.

Tudorel Toader a fost numita de catre Camera Deputatilor in 2006, la propunerea PNL, pentru o diferenta de mandat, care a expirat in iulie 2007. Ulterior, Toader a fost numit judecator CCR tot de Camera Deputatilor, pentru un mandat de 9 ani.

sursa: Antena3.ro

foto: Intact Images

OFICIAL: Referendumul a fost invalidat! Traian Basescu se intoarce la Cotroceni!... Crin Antonescu: "Raman in serviciul oamenilor. Cel care trebuie sa demisioneze este Basescu"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x