Antena Căutare

Deputatul Emanuel Ungureanu a depus plângere la DNA, acuzând nereguli în organizarea licitaţiei pentru cumpărarea de vaccinuri/ Sorina Pintea: Licitaţia s-a desfăşurat în condiţii legale

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus plângere la DNA pentru abuz în serviciu şi neglijenţă împotriva unor funcţionari ai Ministerului Sănătăţii care au făcut achiziţia de vaccinuri antigripale. În replică, ministrul Sorina Pintea spune că licitaţia s-a desfăşurat în condiţii legale şi că va analiza dacă se va adresa procurorilor privind declaraţiile deputatului în spaţiul public.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus plângere la DNA pentru abuz în serviciu şi neglijenţă împotriva unor funcţionari ai Ministerului Sănătăţii care au făcut achiziţia de vaccinuri antigripale. În replică, ministrul Sorina Pintea spune că licitaţia s-a desfăşurat în condiţii legale şi că va analiza dacă se va adresa procurorilor privind declaraţiile deputatului în spaţiul public.

Deputatul Emanuel Ungureanu susţine că peste 8 milioane de doze de vaccine antigripal au fost achiziţionate cu grava încălcare a legii, iar prejudiciul este de 10 milioane de euro.

”Astăzi, aşa cum am promis, depun plângere penală pentru abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu împotriva unor funcţionari din Ministerul Sănătăţii condus de către Sorina Pintea. Motivul, peste 8 milioane de doze de vaccin antigripal au fost achiziţionate cu grava încălcare a legii. Prejudiciul estimat este de peste 10 milioane de euro!”, a anunţat deputatul.

În replică, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea spune că licitaţia pentru achiziţionarea de vaccin antigripal a fost făcută în condiţii de legalitate.

”Rezultatele arată că licitaţia s-a desfăşurat în condiţii de legalitate. Domnul deputat poate să depună plângere, este foarte bine. Este fosrte bine ca Parchetele să verifice dacă s-a respectat sau nu legea. Dra eu vă pun o întrebare retorică: Dacă se constată că aaceşti angajaţi ai Ministerului Sănătăţii au făcut economie de 3 milioane de euro, îi premiază cineva”, a declarat Pintea.

Ministrul spune că a discutat cu unii participanţi la licitaţie, care nu au câştigat şi aceştia i-au transmis că nu au constatat neconformităţi în desfăşurarea licitaţiei.

”Am avut o discuţie cu unii dintre participanţii la licitaţie, la solicitarea dânşilor şi am întrebat dacă li s-a părut sau au constatat neconformităţi în desfăşurarea licitaţiei şi au spus <noi aveam dreptul să depunem constestaţie, nu am făcut-o pentru că procesul de achiziţie s-a desfăşurat corect>. Spusă de participanţii la licitaţie care nu au câştigat. Mai mult decât atât, această licitaţie a fost făcută sub supravegherea ANAF, dar repet, este bine că se depun aceste plângeri pentru a putea fi clarificate nişte probleme, dar întrebarea mea retorică rămâne”, a declarat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a prezentat şi o situaţie a vaccinurilor antigripale achiziţionate prin licitaţie.

”Vreau să vă spun că în 2019 am achiziţionat 1,5 milioane de doze de vaccin, mai mult cu 200.000 de doze faţă de anul tecut şi mai mult cu aproape dublu decât în 2016. 1.490.000 de doze sunt pentru categoria de vârstă grupe de risc trei ani - 65 ani, iar 10.000 de doze pentru categoria de vârstă 6 luni - 3 ani. Aceste 10.000 de doze nu au fost încă livrate. Urmează să fie livrate la sfârşitul lunii, aşa cum am anunţat. Aceste doze costă 39, 81 lei doza fără TVA, iar dozele pentru adulţi costă 29,80 de lei doza fără TVA. Consideraţi că ar fi trebuit să cumpărăm toată cantitatea la 39,81 de lei? Comisia a considerat că nu şi eu sunt de acord”, a mai spus ministrul.

Economia, susţine Pintea, este de trei milioane de euro pe an.

”Avem un acord cadru pe patru ani, economia pe patru ani este de 12 milioane de euro, pe un an de 3 milioane de euro Licitaţia este un acrod cadru, de fapt, sunt cinci firme şi în momentul în care se semnează un contract de achiziţie, se reia procedura cu cei care au ofertele conforme. Sunt 5 firme care pot să furnizeze. De ieri sunt disponibile în depozite 500.000 de doze de vaccin care au început să fie livrate DSP. Nu contest ce spune domnul deputat, poate să depună plângeri la orice, dar eu cred că o economie de 3 milioane de euro spune multe”, a mai spus Pintea.

Întrebată de ce a dispus un control privind organizarea licitaţiei pentru achiziţionarea de vaccinuri, Pintea a precizat că au apărut unele declaraţii în spaţiul public, însă înainte ca deputatul Ungureanu să spună ceva.

”Controlul dupa apariţia în spatiul public cum că vaccinul în totalitate nu ar corespunse acelei grupe de vârstă 6 luni - 3 ani. Anul trecut s-au făcut 3.700 de vaccinuri pentru aceşti copii, anul acesta au fost 2.900 de doze. Am cerut să mi se spună exact cum s-a desfăşurat această licitaţie şi asta înainte să spună ceva domnul deputat. Sigur, este campanie electorală, pot să înţeleg orice. Mă aşteptam să ne sprijine în această vaccinare, iată avem primele 5 cazuri de gripă. Epidemia anul acesta a debutat mai devreme. Aici aveam nevoie de ajutor. Se va face dreptate, se va face lumină. Dar cum rămânem cu ceea ce s-a spus deja în spaţiul public, acuzaţii de corupţie la Ministerul Sănătăţii? ”, a mai spus Pintea.

Întrebată, de asemenea, dacă va depune plângere înpotriva deputatuui Emenuil Ungureanu, Pintea a spus: ”Voi analiza acest aspect”.


Sursa : news.ro

Şerban Nicolae îl acuză pe Iohannis de nazism. Institutul „Elie Wiesel”: Istoria Holocaustului nu este subiect de campan... Parlamentul a votat indexarea anuală a alocaţiilor cu rata inflaţiei/ Robert Sighiartău: A fost greu, dar s-a terminat c...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x