Antena Căutare

Referendumul pentru demiterea lui Basescu se va desfasura intr-o singura zi

Referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu se va desfasura intr-o singura zi. Saptamana trecuta, se vehicula ideea ca acesta sa aiba loc in doua zile, insa, potrivit unor surse din USL citate de Gandul, s-a decis ca cetatenii sa voteze doar in ziua de 29 iulie.

Totusi, programul de votare a fost extins cu trei ore. Sectiile de votare se vor deschide la ora 07.00 si se vor inchide la 22.00. In mod normal, votarea se face intre 08.00 si 20.00.

Victor Ponta a declarat ca legea referendumului va fi modificata potrivit deciziei Curtii Constitutionale, anunta Gandul. In acest mod, presedintele va putea fi demis cu votul majoritatii, doar daca la urne se prezinta jumatate plus unul din cetatenii cu drept de vot.

Presedintele interimar, Crin Antonescu, se intalneste, luni, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta si presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, intalnirea avand loc inaintea sedintelor in care parlamentarii vor adopta o decizie legata de legislatia privind referendumul, dar si pentru a stabili atributiile Curtii Constitutionale.

FOTO: Intact Images

Traian Basescu, despre Ponta si Antonescu: "Pentru jocurile lor politice au sacrificat Romania"... Crin Antonescu: "Am decis sa promulg legea de modificare a legii referendumului asa cum a trecut ea de Curtea Const...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x