Antena Căutare

Victor Ponta: Decizia CCR privind referendumul va fi respectata, desi e nedreapta

Premierul Victor Ponta a declarat, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta dupa decizia Curtii Constitutionale (CCR) de invalidare a referendumului pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, ca aceasta "va fi respectata si implementata, desi este o decizie nedreapta, impotriva regulilor democratice, impotriva majoritatii absolute a cetatenilor romani care au votat pentru o schimbare de regim politic". De asemenea, Ponta a explicat ca "e foarte clar ca, in acest moment, in Romania, traiesc sub 15 milioane de cetateni cu drept de vot si vointa lor absoluta a fost sa plece Basescu. E o decizie nedreapta. Legea 370/2004 prevede foarte clar, dar nu are rost s-o mai luam de la capat. Cei de la CCR nu au vrut decat s-o convinga pe doamna Aspazia Cojocaru (judecator numit de PSD, n.r.) sa voteze".

Premierul a mai spus ca spera si isi doreste ca decizia Curtii sa puna capat crizei politice care a facut rau Romaniei si care "va lasa urme clare in societatea romaneasca". "Am un mesaj foarte clar catre cetatenii Romaniei, un mesaj de stabilitate si de incredere in ceea ce inseamna viitorul ca tara si viitorul ca popor", a afirmat Ponta.

De asemenea, el a anuntat ca va propune "o ampla reforma constitutionala", astfel incat noua Constitutie sa prevada atributii mai clare ale institutiilor, precum si un sistem de control intre puteri si mijloace astfel incat sa fie evitate pe viitor "tragedii" precum "regimul Basescu". "Tragand invatamintele din aceasta experienta, care a aratat ca in Romania nu functioneaza regulile democratice (...) voi propune Guvernului, apoi Parlamentului, o ampla reforma constitutionala", a apreciat Ponta.

CCR a invalidat marti referendumul privind destituirea lui Basescu, la 29 iulie, constatand ca pragul minim necesar de participare (50% dintre persoanele inscrise pe listele electorale plus una) nu a fost atins, asa cum au aratat deja rezultatele oficiale anuntate de Biroul Electoral Central, publicate la sfarsitul lui iulie.

Crin Antonescu: "Raman in serviciul oamenilor. Cel care trebuie sa demisioneze este Basescu"... Ambasada SUA la Bucuresti: Decizia Curtii Constitutionale vorbeste de la sine ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sora lui Kim Jong Un, prima reacție după zvonurile că liderul nord-coreean ar fi murit. Ce acuzații a lansat Kim Yo Jong
Sora lui Kim Jong Un, prima reacție după zvonurile că liderul nord-coreean ar fi murit. Ce acuzații a lansat Kim...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Guvernul Niculescu, între votul Parlamentului și riscul anticipatelor.Premierul desemnat, față în față cu Alessandra Stoicescu,azi
Guvernul Niculescu, între votul Parlamentului și riscul anticipatelor.Premierul desemnat, față în față cu...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x