Antena Căutare

Rugăciunea care se rostește de sfânta sărbătoare „Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos” pentru împlinirea dorințelor

Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos este prăznuită în fiecare an pe 6 august! Descoperă în rândurile de mai jos ce rugăciune rostesc creștinii în această mare zi de sărbătoare!

Rugăciunea care se rostește de sfânta sărbătoare „Schimbarea la față” pentru împlinirea tuturor dorințelor | Shutterstock.com

Creștinii ortodocși prăznuiesc în fiecare an pe data de 6 august Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoare cunoscută și sub denumirile de Probojenie sau Obrejenie.

Fiind marcată cu roșu în calendar, sărbătoarea se numără printr-unele dintre cele mai importante din calendarul religios, fiind recunoscută și pentru că este oferită dezlegare la pește, vin și untdelemn chiar dacă ne aflăm în plin Post al Adormirii Maicii Domnului.

Citește și: Tradiții și superstiții în timpul Postului Sfintei Maria Mari 2025. Ce obiceiuri respectă românii în această perioadă

Credincioșii țin cont în această zi de toate regulile, tradițiile și obiceiurile, și nu uită să înalțe către ceruri o rugăciune menită să le îndeplinească toate dorințele.

Articolul continuă după reclamă

Rugăciunea care se rostește de sfânta sărbătoare „Schimbarea la față” pentru împlinire tuturor dorințelor

Prima sărbătoare importantă a lunii august îi găsește pe creștinii ortodocși prăznuind cu mare bucurie în suflet ziua cea sfântă, care este cunoscută drept hotar pentru vară și care este privită ca început al toamnei.

Pe lângă tradițiile specifice ale acestei sărbători, credincioșii obișnuiesc să facă pomenire generală a celor trecuți în lumea celor drepți, dar și să înalțe rugăciuni pentru alinarea sufletului și pentru îndeplinirea tuturor dorințelor.

Iată una dintre cele mai puternice rugi care fac minuni în ziua de 6 august, cu prilejul Schimbării la Față a Domnului:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care locuieşti întru Lumina cea nepătrunsă, şi eşti Strălucire Slavei Tatălui şi Chip al Ipostasului Său! La plinirea vremii ai venit, Tu, pentru mila cea nespusă faţă de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe sine, ascultător fiind chiar până la moarte.

Citește și: Când începe postul Adormirii Maicii Domnului 2025. Ce alimente sunt permise până la data de 15 august 2025

Totuşi, înainte de Cruce şi de pătimirea cea de bunăvoie, în muntele Taborului, Te-ai Schimbat la Faţă, întru slava Ta dumnezeiască, înaintea sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, ca atunci când Te vor vedea răstignit şi dat morţii să priceapă că pătimirea este de bunăvoie şi dumnezeiască.

Învredniceşte-ne şi pe noi, pe toţi, să prăznuim Preacurata Schimbare la Faţă cu inimă curată şi cu minte neîntinată, să urcăm în muntele Tău cel sfânt, în sălaşul sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, împreună cu sfinţii, Faţă către faţă, să vedem slava Ta, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Rugăciunile rostite în această mare zi de sărbătoare au o însemnătate deosebită, ajutându-i pe creștini să își liniștească sufletul, să își întărească credința, dar și să își curețe gândurile de rele. Cuvintele îndreptate spre Mântuitor aduc pace interioară și îi fac pe toți cei care le rostesc să se simtă în siguranță ori de câte ori se simt lipsiți de apărare.

Citește și: Sfântul care vine în sprijinul bolnavilor și suferinzilor este prăznuit în luna iulie. Ce rugăciune trebuie să rostești

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce este bine să faci de Sfântul Nectarie, pe 9 noiembrie 2026. Tradiții și lucruri de evitat în această zi
Ce este bine să faci de Sfântul Nectarie, pe 9 noiembrie 2026. Tradiții și lucruri de evitat în această zi
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Calendar ortodox 9 noiembrie 2026. Sfântul Nectarie, considerat vindecătorul bolilor grele. Ce rugăciune rostesc credincioșii
Calendar ortodox 9 noiembrie 2026. Sfântul Nectarie, considerat vindecătorul bolilor grele. Ce rugăciune rostesc...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x