Antena Căutare

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești pentru a sta departe de cele rele. Cât timp se rostește și de ce este atât de importantă

Credincioșii poartă prin intermediul rugăciunii un dialog cu Dumnezeu prin care fie Îi cer sănătate și lucruri bune, fie Îi mulțumesc pentru tot cea ce au primit de-a lungul timpului. Prin rugăciune, oamenii se simt mai aproape de Dumnezeu și feriți de cele rele. Iată una dintre cele mai eficiente rugăciuni prin care poți ține răul departe de tine.

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești pentru a sta departe de cele rele. | Shutterstock

Credincioșii încep de cele mai multe ori conversația cu Dumnezeu prin a-I mulțumi pentru cele avute și pentru cele întâmplate pe parcursul vieții. Deși majoritatea creștinilor rostesc aceeași rugăciune în fiecare seară, este bine ca ei să rostească și alte rugăciuni pentru a fi feriți de cele rele și pentru sănătate.

Celebrele rugăciuni „Înger, îngerașul meu” și „Tatăl nostru” sunt unele dintre cele mai apreciate rugi de către majoritatea creștinilor. Cu toate că cei mici rostesc „Înger, îngerașul meu”, încă de la o vârstă fragedă, aceștia sunt bucuroși să afle și alte rugăciuni prin care pot comunica cu Dumnezeu. Iată care este rugăciunea pentru toate vârstele care are rolul de a ne proteja de rău.

Citește și: Unde se află moaștele Sfântului Andrei, Ocrotitorul României. Unde se pot ruga creștinii pentru sănătate

Rugăciunea care te ține departe de rele

Articolul continuă după reclamă

„Doamne, așa precum arde lumânarea mea de repede, luată din sfânta biserică, tot așa să-mi ajute Dumnezeu, Maica Precista și toți sfinții, ca să piară tot atât de repede toate făcăturile, spurcăciunile, toate relele și patimile, blestemele și lucrurile diavolești, farmecele, descântecele, meșteșugurile și uneltele diavolești de la locul unde stau, de la casa mea, din familia mea, de la cei bântuiți de patimi (băutura, cafea, tutun, curvie, jocuri de noroc, neascultare și nesupunere, înjurăturile de cele sfinte), din capul meu, din trupul meu, din sufletul meu, din familia mea.

Doamne, ajută-mă să-mi recapăt sănătatea, liniștea, sporul și prosperitatea casei, a serviciului, a locului unde lucrez, să fiu binevăzut, să am spor în casă, în vite, în păsări, să fiu ferit de accidente și de relele întâmplari, eu și Casa mea, familia și colaboratorii de la muncă.

Citește și: Rugăciunea făcătoare de minuni către Maica Domnului. Rostește-o la miezul nopții și te va scăpa de probleme!

Doamne, să se depărteze vrăjmașii și să se îmblânzească, să am soarta bună de la Dumnezeu, să mi se dezlege cununiile și făcăturile, să fiu ferit de argintul viu și lucrurile vrăjitorești să nu aibă putere asupra mea.

Doamne, ferește casa mea de ură și invidie, de certuri, de bătai, de boli molipsitoare, de beții, de anturaj prost. Doamne, ferește familia mea și sufletele noastre de toate încercările și răutățile și dă-ne, Doamne, sănătate, împliniri, realizări și viață fără de primejdii.

Citește și: Postul Crăciunului 2023. Orele între care trebuie să ținem post miercuri și vineri

Doamne, întărește-mă și păstrează-mi credința strămoșilor, credința creștinilor. Doamne, ocrotește pe părinții mei, pe frații mei, pe surorile mele (se spun numele lor) și dezleagă blestemele viilor și morților căzute asupra noastră. Și luminează mintea și soarta copiilor noștri, dă-le spor la învățătură și reușită în viață.

Doamne, veghează și întărește tineretul și copiii celor de-un neam și o credință cu noi. Doamne, ai grijă de toți copiii și înțeleptește și pe copiii mei. (Toate numele pentru care se roagă respectivul). Doamne, dă-ne pâinea cea de toate zilele și liniștea ta cea sfântă! Doamne, să se împlinească toate rugăciunile noastre! Doamne, ajută-ne! Doamne, iartă-ne! Doamne, miluiește-ne! Doamne, fie-Ți milă de noi! Doamne al puterilor, fii cu noi! Amin!”

Citește și: Postul Crăciunului a început pe 15 noiembrie 2023. Ce se mănâncă și ce este interzis

Rugăciunea se rostește timp de o lună pentru cele mai bune rezultate. Este important ca dialogul cu Dumnezeu să fie unul constat și sincer, astfel creștinii putând să simtă cu adevărat ce înseamnă credința și puterea lui Dumnezeu.

Pentru fiecare creștin în parte, rugăciunea simbolizează cu totul altceva. Fie că prin intermediul acestui dialog oamenii împărtășesc cele mai ascunse dorințe sau că Îi mulțumesc lui Dumnezeu, rugăciunea este cea mai simplă cale prin care credincioșii pot comunica cu divinitatea.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce este bine să faci de Sfântul Nectarie, pe 9 noiembrie 2026. Tradiții și lucruri de evitat în această zi
Ce este bine să faci de Sfântul Nectarie, pe 9 noiembrie 2026. Tradiții și lucruri de evitat în această zi
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Calendar ortodox 9 noiembrie 2026. Sfântul Nectarie, considerat vindecătorul bolilor grele. Ce rugăciune rostesc credincioșii
Calendar ortodox 9 noiembrie 2026. Sfântul Nectarie, considerat vindecătorul bolilor grele. Ce rugăciune rostesc...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x