Antena Căutare

Unde se află moaștele Sfântului Andrei, Ocrotitorul României. Unde se pot ruga creștinii pentru sănătate

Moaște Sfântul Andrei în București 30 noiembrie. Astăzi este sărbătorit Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României! Află în rândurile de mai jos unde în țară sunt depuse părticele din moaștele Apostolului.

Sfântul Andrei, Ocrotitorul României, este prăznuit pe 30 noiembrie, în fiecare an. | Hepta.ro/Shutterstock.com

Sfântul Andrei este numit ”Cel întâi chemat”, adică primul ucenic al lui Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus.

Sfântul Andrei a murit ca martir în Patras. Deși nouă ne este cunoscută tradiția care afirmă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în formă de X, se susține că această tradiție datează din secolul al XIV-lea. Sfântul Andrei a fost fratele Sfântului Apostol Petru și ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul și a fost prima persoană chemată la slujirea apostolească și primul dintre Apostoli care a vestit că Hristos este Mesia.

Citește și: Spitalele din București care vor acorda asistență de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Unde poți apela la ajutor

Părticele din moaștele Sfântului Apostol Andrei se păstreaza în mai multe locuri din România și în afara țării

Articolul continuă după reclamă

În țara noastră: Pestera Sfantului Andrei (situata la 59 km de Constanta, in padurea de langa localitatea Ion Corvin), biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Targul Neamt, catedrala arhiepiscopala din Galati, biserica "Sfantul Apostol Andrei" din Oradea, manastirile Neamt, Secu, Hurezi, catedrala episcopala din Giurgiu si la Paraclisul cu hramurile "Invierea Domnului", "Icoana Maicii Domnului - Prodromita" si "Sfantul Ioan Gura de Aur" din apropierea santierului Catedralei Mantuirii Neamului.

În afara țării noastre: Catedrala rusa din Celiabinsk, biserica din Gabrovo (Bulgaria), biserica "Sf. Andrei'"din Mesa Geitonia (Limassol - Cipru), Tbilisi (Georgia), catedrala ortodoxa din Astana (Kazahstan); Trier (Germania), Manastirea Santa Chiara din Napoli, catedrala St. Mary din Edinburgh (Scotia), biserica din Casino di Cicco Sant'Apollinare (intre Roma si Napoli), biserica "Sf. Andrei" din Varsovia si cea din Szaflary (langa Cracovia), biserica din Saint Lupicin (in Muntii Jura, Franta), biserica San Pedro de la Rua (Estella, Tara Bascilor), Mehrba (Malta), catedrala catolica din Hong Kong, biserica romaneasca din Viena, potrivit crestinortodox.ro.

Peștera unde a locuit Sfântul Andrei pe teritoriul României este așezată într-o poiană din pădurea Migilet, din marginea localităţii Ion Corvin, judeţul Constanța, în vechea provincie romană Scythia Minor, la numai câţiva kilometri de cetatea antică Adamclisi şi de monumentul Tropaeum Traiani.

Pentru că Sfântul Andrei a locuit acolo, peștera îi poartă numele și este vizitată și astăzi. În această peşteră, pentru prima oară în zona Dobrogei de astăzi, s-a săvârşit frângerea pâinii, forma primară a Sfintei Liturghii.

Citește și: La mulți ani Andreea și Andrei! Felicitări, mesaje și urări pentru sărbătoriți

De ce este considerat Ocrotitorul României

Se întâmplă că după învierea lui Iisus și Pogorârea Duhului Sfânt, de Rusalii, toți apostolii au mai rămas vreme de câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. Apostolii s-au întâlnit între ei, au trs la sorți pentru a vedea unde va merge fiecare să propovăduiască Cuvântul Domnului.

Sfântului Andrei i-a revenit astfel, Scytia, adică Dobrogogea de azi. Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Și-a continuat apoi a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi.

Citește și: Ce alimente trebuie să prepare gospodinele pentru împărțit săracilor în ziua de Sfântul Andrei

La mulți ani Andreea și Andrei! Felicitări, mesaje și urări pentru sărbătoriți... Când se întorc elevii la școală după liberul de Sfântul Andrei și 1 decembrie. Revenirea pe băncile școlii este rapidă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Când începe Postul Crăciunului 2026 și în ce zile este dezlegare la pește. Calendarul complet și regulile pentru credincioșii
Când începe Postul Crăciunului 2026 și în ce zile este dezlegare la pește. Calendarul complet și regulile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Părintele Pimen Vlad, mesaj de suflet la început de săptămână. Ce îi îndeamnă pe români: „Omul are mai multă putere decât crede”
Părintele Pimen Vlad, mesaj de suflet la început de săptămână. Ce îi îndeamnă pe români: „Omul are mai...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x