Antena Căutare

15 august, Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Ce NU este bine să faci în ajun de Sfânta Maria

În fiecare an, în 15 august, creştinii ortodocşi şi cei catolici serbează una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mare sau Sântămăria Mare.

În fiecare an, în 15 august, creştinii ortodocşi şi cei catolici serbează una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mare sau Sântămăria Mare.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată şi sărbătoarea care desparte lunile de vară de cele de iarnă iar în această zi se sărbătoreşte şi Ziua Marinei deoarece Maica Domnului este considerată ocrotitoarea marinarilor.

Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit iar informaţii despre această sărbătoare nu se găsesc în Sfintele Evanghelii, decât în tradiţia Bisericii.

A primit vestea morții sale de la un înger

Articolul continuă după reclamă

În scrierile părinţilor orientali se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. De asemenea, se spune că apostolii aflaţi în acel moment în zone diferite ale lumii au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Deoarece Apostolul Toma nu a putut fi prezent la înmormântare, când a ajuns după 3 zile acesta a cerut să fie deschis mormântul pentru a putea săruta mâinile Născătoarei, dar intrând el a găsit mormântul gol. De-a lungul timpului în cuvântările Părinţilor Bisericii s-a afirmat faptul că Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţa Cerurilor.

Pe de altă parte, tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată, de a duce credinţa pe Muntele Athos, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită şi astfel a fost săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus puteziciunii şi să fie luat la cer.

Salvatoarea sufletelor din iad

Tot tradiţia spune că înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.

Obiceiuri și tradiții de Sfânta Maria Mare

Tradiţia spune că în dimineaţa zilei de 15 august femeile mergeau la biserică unde împărţeau struguri, prune sau faguri cu miere. După ce se împărţeau fructele, femeile mergeau la cimitir pentru a tămâia mormintele. Pe de altă parte, cei care aveau vii mari obişnuiau ca în această zi să tocmească pandurii care să păzească viile.

De asemenea, în această zi bărbaţii îşi schimbau pălăria cu căciula iar cei care erau observaţi că purtau în continuare căciulă erau ironizaţi. Totodată în această zi de sărbătoare era interzis dormitul pe prispă sau scăldatul în apele râurilor spurcate de cerb, la fel și cu o zi înainte, în ajunul Sfintei Marii.

Pe de altă parte, în trecut în data de 15 august se deschidea în satul tradiţional un important sezon al nunţilor care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. Tot în această zi se organizau şi târgurile şi iarmaroacele de toamnă iar perioada dintre cele două Sântămării era considerată timp optim pentru semănăturile de toamnă.

Totodată, înainte de sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla totodată cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoane şi care mai apoi sunt bune pentru vindecarea anumitor boli.

În părţile Moldovei această sărbătoare este considerată sărbătoarea „morţilor” iar cu această ocazie sunt pomeniţi toţi strămoşii plecaţi în lumea celor drepţi care au purtat numele Sfintei Fecioare.

Peste 2,2 milioane de români își serbează onomastica

În România, peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica joi, dintre care 1.819.378 sunt femei şi 416.844 bărbaţi. Dintre aceştia 1.398.464 poartă numele de Maria, 273.454 de Mariana, 51.620 de Marinela şi 31.149 de Mioara. Mai există şi 25.947 femei care poartă numele de Marina, 25.447 de Marilena, 10.834 de Mărioara, 1.685 de Măriuca şi 162 de Măria.

Pe de altă parte, din numărul total de bărbaţi care îşi serbează onomastica joi, un număr de 310.751 poartă numele de Marian, 102.620 de Marin şi 3.332 de Marinică.

Sursa: alba24.ro

Cod roșu de caniculă! A fost emisă o avertizare pentru românii care pleacă în concediu în Grecia... Adormirea Maicii Domnului 2018. Se urează sau nu "La mulţi ani"? Biserica spune adevărul despre această sărbăt...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini o cunosc
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători, premii importante
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x