Antena Căutare

29 de familii şi-au pierdut copiii în Gara de Nord, în 2019!

Când nu îşi lasă bagajul în tren, mulţi români îşi uită copiii în gară! Pare incredibil, dar e adevărat: 29 de familii şi-au pierdut copiii în Gara de Nord numai în acest an. Unii i-au uitat chiar si în taxi.

Când nu îşi lasă bagajul în tren, mulţi români îşi uită copiii în gară! Pare incredibil, dar e adevărat: 29 de familii şi-au pierdut copiii în Gara de Nord numai în acest an. Unii i-au uitat chiar si în taxi.

Pentru că se apropie sărbătorile, sezon în care aglomeraţia din gări creşte, poliţia a început o campanie de educare a călătorilor. Pasagerii vor fi învăţaţi cum să procedeze dacă îşi pierd bagajele, dar şi cum să-şi înveţe copiii să reacţioneze în cazul în care se rătăcesc.

Fie că e vorba de o scrisoare sau un bagaj, e uşor să pierzi ceva în aglomeraţia de pe peroanele din Gara de Nord. Cu ajutorul unei trupe de actori, poliţia le-a atras, azi, atenţia pasagerilor să fie mai atenţi atunci când călătoresc.

Mai ales că se întâlnesc cu situaţii paradoxale: când au grijă de bagaj, oamenii îşi uită copilul.

O altă fetiţă de trei ani s-a rătăcit recent pe peron în timp ce mama ei stătea la casa de bilete.

Dragoş Coman, şeful Biroului de Poliţie Transporturi Feroviare Gara de Nord: Am observat-o, eu şi cu colegii mei, ne-am dat seama că este un copil pierdut şi atunci un poliţist a stat în permanenţă în spatele ei, plimbându-se prin gară, un alt coleg a căutat mămica. Am găsit-o şi, într-adevăr, regăsirea a fost emoţionantă

Poliţiştii le recomandă călătorilor să lase în buzunarele copiilor un bilet cu numele şi numărul de telefon al părinţilor. De asemenea, copiii trebuie învăţaţi să apeleze la poliţişti dacă se pierd.

Cel mai des, însă, în gară sunt rătăcite valizele. Şi cum un birou de bagaje pierdute nu mai există în gară de aproape două decenii, bunurile sunt păstrate la sediul poliţiei.

Poliţiştii spun că în topul locurilor în care sunt uitate bagajele se află atât compartimentele trenurilor, cât şi peronul gării deoarece acesta este primul loc cu care iau contact călătorii.

Numai în acest an, în Gara de Nord au fost uitate sau pierdute 251 de bagaje de mici şi mari dimensiuni, dintre care până la acest moment au fost recuperate de proprietari mai bine de 200.

Campania derulată de poliţie sub sloganul "Nu mă uita în Gara de Nord" se va desfăşura până pe 15 ianuarie.

Laurențiu Duță a sesizat ANPC după ce a ajuns în spital! Nereguli grave descoperite de autorități: ”Nu respectau nicio r... Pericol de explozie, autoritățile intervin de urgență! Traficul este oprit pe DN1, șoferii fiind deviați pe o rută ocoli...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini o cunosc
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători, premii importante
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x