Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt prăznuiți pe 21 mai 2023. Este sărbătoare mare în calendarul ortodox. Iată cine sunt cei doi sfinți pe care îi sărbătorim în această duminică.
Cine au fost Sf. Constantin și Elena
Sfânta Elena, al cărui nume a fost Flavia Iulia Helena, a fost mama împăratului Constantin cel Mare. Ea a venit pe lume în Drepanum, oraș al cărui nume a fost schimbat ulterior, de Sf. Constantin, în Helenopolis, în memoria celei care i-a dat viața.
Se spune că Helena avea un statut social umil, fiind servitoare într-un han sau tavernă. De la originea modestă, ea a ajuns la rangul de augusta - oferit chiar de fiul său, Sfântul Constantin. Unii autori antici susțin că mama împăratului Constantin a fost concubina lui Constanțiu, pe când alții o numesc soție.
Citește și: La mulți ani, Elena! La mulți ani, Constantin! Mesaje, urări și felicitări pentru sărbătoriții de pe 21 mai
O legendă ulterioară, foarte puțin credibilă, pretinde că Sfânta Elena a fost fiica regelui britan Coel, care a căsătorit-o cu Constantiu Chior pentru a evita escaladarea războaielor dintre britani și Roma. Ea ar fi fost prezentată ca o regină deoarece nu avea frați care să moștenească tronul Britaniei.
Credința spune, însă, că pentru calitățile ei, la vârsta de 20 de ani, Elena a fost luată în căsătorie de către tribunul Constantiu Chior, trecând peste cutuma de a-și lua soție dintre fetele sărace. La un an dupa nuntă, în 272, se naște Constantin, viitorul împărat.
Mai târziu, Constantiu Chior este silit sa o repudieze pe Elena, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora, femeie cu un statut social pe măsura lui.
Părăsită, Elena a continuat să trăiască departe de lume, în tristețe și singurătate. Principala sa preocupare a fost educația fiului său, căruia i-a sădit în inimă dragostea pentru virtute.
Se spune că Sfânta Elena se ruga nopți întregi ca fiul său să nu fie corupt de slava deșartă și de mândrie.
Ce fapte a făcut Sf. Împărat Constantin
Cea mai mare realizare a împăratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creștinismul ajunge să fie recunoscut de stat.
După acesta, Sf. Împărat Constantin a scutit Biserica de impozite și i-a acordat dreptul de a primi donații. De asemenea, el a înlăturat din legile penale pedepsele contrare spiritului creștinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, arderea cu fierul roșu.
Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde învățătura lui Arie a fost condamnată și s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o ființă cu Tatăl și deci, din veci cu El.
La sinod au fost alcătuite și primele 7 articole ale Simbolului de credință (Crezul), a fost fixată dată Paștilor (prima duminică după lună plină, după echinocțiul de primăvară) și s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească.
Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia și a fost înmormântat în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el.
Este unul dintre motivele pentru care occidentul creștin refuză să-i recunoască împăratului Constantin statutul de sfânt, conform crestinortodox.
Citește și: Ce nu se face de Sfinții Constantin și Elena, pe 21 mai. Tradiții și superstiții care se respectă și în 2023
Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena. Rugăciunea care se citește la sărbătoarea de duminică, 21 mai 2023
În ortodoxie, acatistul reprezintă calea prin care credinciosul poate cere ajutorul forţelor divine în anumite momente importante din viaţă, dar şi legătura care se creează cu lumea divină.
De ce se citește acatistul Sfinților Constantin și Elena
Acatistul este slujba liturgică prin care se rememorează evenimente sfinte şi se cere intervenţia lui Dumnezeu, respectiv a Sfinţilor în viaţa enoriașilor.
Pe 21 mai 2023, la sărbătoarea Sfinții Împărați Constantin și Elena se citește acatistul acestora. Rândurile rugăciunii sunt în rândurile următoare, atât text, cât și audio:
Acatistul Sf. Constantin și Elena:
Condacul 1
Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut si biruința semnului Domnului bine ți-a descoperit, cu care într-armându-te pe toți vrăjmașii i-ai biruit, acum și nouă celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte Împărate Constantin, dă-ne nouă, împreună cu buna ta maică, Împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cântăm vouă: Bucurați-vă, părinții creștinilor !
Icosul 1
Ca un înger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, că este Dumnezeu și Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; pentru aceasta cântăm ție acestea:
Bucură-te, al creștinilor numit de noi tată;
Bucură-te, că singur Domnul Iisus în vis ție s-a arătat;
Bucură-te, căci cu semnul Sfintei Cruci te-a înarmat;
Bucură-te, că pe Maxentie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucură-te, că în Roma cu mare alai ai intrat;
Bucură-te, că romanii cu bucurie împărat al lor te-au pus;
Bucură-te, că în cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatră în mijlocul Romei ai pus;
Bucură-te, că pe Sfânta Cruce ai scris: “Iisus Hristos NIKA”, adică, cu acest semn vei birui;
Bucură-te, că prin puterea crucii lui Hristos pe toți vrajmasii tăi i-ai biruit;
Bucură-te, căci cu știrea și voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai îmbolnăvit;
Bucură-te, că ție sfinții mai-marii apostolilor ți s-au arătat;
Bucură-te, că prin învățătura Sfântului Ierarh Silvestru cu toată inima ai crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin !
Condacul 2
Văzându-te singur că ești lepros cu trupul și cu sufletul, ai chemat în ajutor pe Dumnezeul creștinilor, iar Dumnezeu, nezăbovind, ți-a trimis pe Sfinții Apostoli să te mângâie și ți-a spus ce să faci ca să fii sănătos și, bucurându-te de dumnezeiasca cercetare, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia !
Icosul 2
Pe Împărăteasa Elena cea prea-cinstită, pe maica Împăratului Constantin, cu bucurie să ne adunăm toți dreptcredincioșii creștini, împreună cu monahii și monahiile și să o lăudăm cu cântări ca acestea:
Bucură-te, că ești născută din neam împărătesc;
Bucură-te, că ești maica Sfântului Împărat Constantin;
Bucură-te, că în Iisus Hristos ai crezut;
Bucură-te, că în numele Sfintei Treimi te-ai botezat;
Bucură-te, căci cu sârguință și cu multă evlavie la Ierusalim ai plecat;
Bucură-te, că tu Crucea Domnului mult ai dorit;
Bucură-te, că acolo Crucea cea de viață făcătoare ai aflat;
Bucură-te, că Sfintei Cruci tu întâi ai zis: “Bucură-te lemn fericit”;
Bucură-te, căci cu mare veselie te-ai bucurat când Sfânta Cruce pe cel mort l-a înviat;
Bucură-te, că în Ierusalim biserica mare și prea frumoasă ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că “Biserica Învierii Domnului Iisus Hristos” ai poruncit să se numească;
Bucură-te, că tu creștinilor ne ești ca o maică;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!
Condacul 3
Preacinstită Împărăteasă, noi credincioșii, împreună cu clerul și cu toți monahii, către tine năzuim în nevoile noastre; fii acum și nouă păcătoșilor grabnică folositoare, ca să cântăm cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia !
Icosul 3
Râvnitor fiind de Împărăția cea de sus, fericite Împărate Constantin, Împăratului și Stapânului tuturor cu minte curată crezând, te-ai botezat; pentru aceasta cântăm ție așa:
Bucură-te, că în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh te-ai botezat;
Bucură-te, că în timpul botezului mâna Domnului Hristos de tine s-a atins;
Bucură-te, că boala leprei ca niște solzi de pe tine a căzut;
Bucură-te, că în haine albe îmbrăcându-te, împărat creștin te-ai numit;
Bucură-te, că tuturor păgânilor a se boteza le-ai poruncit și creștini să se numească;
Bucură-te, că tu capiștile idolilor ai poruncit să se risipească;
Bucură-te, că sfinte biserici în numele lui Iisus Hristos ai poruncit să se zidească;
Bucură-te, că pe sfântă maica Elena cu multă cinste și avere la Ierusalim ai trimis-o;
Bucură-te, între împărați cel dintâi creștin;
Bucură-te, că în toată lumea cu botezul tău mare bucurie ai făcut;
Bucură-te, că păgânii, căutând la tine, creștini s-au făcut;
Bucură-te, că și noi, clerul mirean și călugăresc, deși păcătoși fiind, îți cântăm laude și măriri totdeauna;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin !
Condacul al 4-lea
Pomenirea binecredinciosului Împărat Constantin ca niște mir de mult preț, astăzi a răsărit, căci de Hristos dorind, pe idoli a defăimat; pentru aceasta, după vrednicie, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !
Icosul al 4-lea
Tie, celei după vrednicie și cu credință următoare Cuvântului lui Dumnezeu, Care pentru bună cucernicia ta te-a împodobit cu multă cinste, ca pe o împărăteasă a creștinilor, cu bucurie îți aducem aceste laude:
Bucură-te, că în Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;
Bucură-te, că pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai înfrumusețat;
Bucură-te, că împreună cu fiul tău, împăratul Constantin, Sfânta Cruce în mâini o țineți;
Bucură-te, că o parte din lemnul crucii celei de viață făcătoare la Constantinopol ai adus-o;
Bucură-te, că și sfintelor piroane pe cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecătoare, iar tu în mâini le-ai purtat;
Bucură-te, că după botez cu dreapta credință lui Hristos ai slujit;
Bucură-te, că întotdeauna pe săraci ai miluit;
Bucură-te, că tu cu toate faptele bune te-ai împodobit;
Bucură-te, că pentru viața ta cea bună pe pământ de multă cinste te-ai învrednicit;
Bucură-te, că toate neamurile creștine ca pe o împărăteasă binecredincioasă te cinstesc;
Bucură-te, că slăbind de osteneli și de blândețe, aproape de sfârșitul vieții ai ajuns;
Bucură-te, că bine-plăcând lui Dumnezeu, te-ai mutat din viața aceasta, la viața cea veșnică;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena !
Condacul al 5-lea
Cu mare râvnă te-ai străduit Sfinte Împărate Constantin, să răspândești creștinismul în tot imperiul tău, precum și în toată lumea; drept aceea multe și drepte hotărâri ai luat pentru a aduce la bun sfârșit acest act creștinesc, precum și de a curăți diferitele eresuri ce odată cu creștinismul întemeiat au răsărit ca neghinele în holda dreptei credințe; pentru aceasta împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia !
Icosul al 5-lea
Ai adunat, preafericite Împărate Constantin, sobor de părinți de Dumnezeu purtători și printr-înșii inimile tuturor cele înviforate de blestematul eres al lui Arie le-ai întărit să slăvească pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care îți aducem ție laudele acestea:
Bucură-te, că soborul cel dintâi al celor trei sute optsprezece sfinți părinți cu porunca ta în Niceea s-au adunat;
Bucură-te, că prin lupte mari credința cea dreaptă s-a luminat;
Bucură-te, că Arie de la sobor a rămas rușinat;
Bucură-te, că necredinciosul Arie în veci cu diavolii este băgat în iad;
Bucură-te, că noi creștinii de la tine cu dreaptă credință suntem luminați;
Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos în toată lumea L-ai propovăduit a fi Fiul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin creștinarea ta Crucea Domnului s-a aflat;
Bucură-te, că prin aflarea Sfintei Cruci dușmanii ei se tânguiesc;
Bucură-te, că prin însemnarea cinstitei Cruci diavolii se izgonesc;
Bucură-te, că împreună cu sfântă maica ta, Crucea Domnului Iisus Hristos în mâini o țineți;
Bucură-te, că o parte din lemnul crucii adus de sfântă maica ta, Împărăteasa Elena, în sfintele tale mâini ai primit-o;
Bucură-te, că nouă fraților în Hristos ești rugător mare către Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin !
Condacul al 6-lea
Ca și cu o porfiră te-ai îmbrăcat, mărite, cu milostivirea, și ca și cu o hlamidă cu bunele blândeți te-ai împodobit. Drept aceea, cinstind pomenirea ta, preaslăvim pe Dumnezeu, zicând: Aliluia !
Icosul al 6-lea
Dar cum vom cânta mai cu vrednicie, sau cu ce cuvinte mai potrivite vom lăuda frumusețea bunătăților tale, cinstită Elena, cele câștigate în ceruri, de la Dumnezeu, Cel ce știe a cinsti pe cei drepți; pentru aceasta noi îți cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce sfântul tău suflet cu mare cinste în ceruri de îngeri este suit;
Bucură-te, că în lumina cea prea stralucită pe Dumnezeu ai văzut;
Bucură-te, că lui Dumnezeu-Cuvântul și preacuratei Maicii Lui, căzând, te-ai închinat;
Bucură-te, că locașurile cele prea frumoase ale sfinților le-ai cercetat;
Bucură-te, că și frumusețile raiului toate ți le-a arătat;
Bucură-te, că pe cele ce ochiul omenesc nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, acum tu luminat te îndulcești de ele;
Bucură-te, că întru Împărăția cerurilor te-ai sălășluit;
Bucură-te, Împărăteasă, căci cu Împărăteasa cerurilor împreună ești petrecătoare;
Bucură-te, că împreună cu arhanghelii ești vorbitoare
Bucură-te, că împreună cu îngerii cânți lui Dumnezeu cântare;
Bucură-te, că și noi nevrednicii îți cântăm cântare veselitoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!
Condacul al 7-lea
Şi după deprinderi și după ale tale fapte bune ai fost iubitoare de Dumnezeu și vrednică de minuni, fericită Împărăteasă Elena; pentru aceasta cu credință și cu evlavie mare, noi, cei ce suntem luminați prin harul lui Dumnezeu, cântare veselitoare cântăm: Aliluia !
Icosul al 7-lea
Popor al lui Dumnezeu ai făcut, prin dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor și al păgânilor, cu baia botezului luminându-i; pentru aceasta te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că întocmai cu apostolii, de la Dumnezeu ești cinstit;
Bucură-te, căci cât ai trăit multe milostenii și faceri de bine ai făcut;
Bucură-te, că, după multe osteneli, nevoințe și griji, la fericit sfârșit ai ajuns;
Bucură-te, că, după puțină boală, ai adormit și sufletul de trup s-a despărțit, zburând la cer;
Bucură-te, că arhanghelii cu frumoase cântări îngerești la ceruri te-au suit;
Bucură-te, că scaunului Sfintei Treimi te-ai închinat;
Bucură-te, că Sfinții Apostoli înaintea lui Dumnezeu te-au lăudat;
Bucură-te, că sfinții mucenici și cuvioșii și toți drepții cu cinste ți-au ieșit înainte;
Bucură-te, că bunătățile raiului le moștenesti acum și în vecii nesfârșiți;
Bucură-te, că întru Împărăția cerurilor acum și totdeauna viețuiești;
Bucură-te, că și noi, împreună cu monahii și cu pustnicii, toți, într-un glas îți cântăm așa:
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin !
Condacul al 8-lea
Mormântul tău, unde odihnește sfințitul și cinstitul tău trup, Împărate Constantin, raze de dumnezeiești vindecări izvorăște celor ce cu credință se apropie, iar nouă celor ce viețuim în dreapta credință, te rugăm, ca împreună cu buna ta maică Elena, să ne dați mână de ajutor, celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !
Icosul al 8-lea
Cât este de luminat sufletul tău, mărită Împărăteasă Elena, lauda femeilor, că acum ești în ceruri, primind plata ostenelilor; pentru aceasta îți cântăm așa:
Bucură-te, aflarea cinstitei cruci;
Bucură-te, a ei vrednică închinătoare;
Bucură-te, că prin al crucii ajutor creștinilor ai fost izbăvitoare;
Bucură-te, că prin cruce te-ai facut lui Hristos următoare;
Bucură-te, a stăpânirii iadului și a satanei învingătoare;
Bucură-te, a cereștii măriri moștenitoare în veci;
Bucură-te, a celor greșiti si păcătoși, către Dumnezeu mijlocitoare;
Bucură-te, a judecătorilor celor răi bună îndreptătoare;
Bucură-te, a celor din nevoi grabnică ajutătoare;
Bucură-te, de patimile noastre trupești și sufletești izbăvitoare;
Bucură-te, a bolnavilor bună tămăduitoare;
Bucură-te, a tuturor binecredincioșilor creștini bună ajutătoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena !
Condacul al 9-lea
Cu sfințenie a ta viață săvârșindu-ți, cu sfinții acum ești sălășluită, plină fiind de sfințenie și de lumina nespusă; pentru aceasta ne luminezi și pe noi cei întunecați cu păcatele, ca, luând prin tine iertare, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !
Icosul al 9-lea
Pe Împăratul și Ziditorul tuturor cinstindu-L, Împărate Constantin, ca dar pentru osteneli te-a învrednicit pe tine în ceruri de mare slavă; pentru aceasta îți cântăm ție aceste laude:
Bucură-te, că Preacuviosului Paisie, singur i-ai spus că ești cinstit împreună cu sfinții;
Bucură-te, că, sfânt fiind, te rogi pentru noi către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, că noi păcătoșii avem mare nădejde în rugăciunile tale;
Bucură-te, că noi în nevoi chemăm numele tău și tu ne auzi;
Bucură-te, că în necazuri ne ești nouă mare bucurie;
Bucură-te, mărgăritarul nostru cel de mult preț;
Bucură-te, cel ce ești pentru noi soare luminos;
Bucură-te, că pe idoli i-ai dat iadului celui întunecos;
Bucură-te, că demonii fug, izgoniți fiind cu puterea rugăciunii tale;
Bucură-te, că tu ești lauda cârmuitorilor creștini;
Bucură-te, turnul cel nebiruit al creștinilor ortodocși;
Bucură-te, al mănăstirilor și al bisericilor noastre mare apărător;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin !
Condacul al 10-lea
Din cer ca și Pavel te-a vânat Hristos Domnul, Sfinte Constantin, învățându-te ca să-L cinstești pe Acesta ca pe Impăratul cel Unul; și cu adevărat crezând întru El, L-ai cinstit, aducând lumea toată la credința Lui, ca să-I cânte neîncetat: Aliluia !
Icosul al 10-lea
Împărăteasă Elena, sfântă de Domnul Hristos aleasă, milostivește-te spre noi și luminează sufletele noastre cele întunecate cu păcatele, netrecând cu vederea sufletele și rugăciunile noastre și primind mulțumirile noastre acestea:
Bucură-te, trandafir prea frumos mirositor al raiului;
Bucură-te, crin alb răsărit în grădina cea de sus a raiului ceresc;
Bucură-te, Împărăteasă duhovnicească;
Bucură-te, a dreptei credințe propovăduitoare;
Bucură-te, a închinării de idoli surpătoare;
Bucură-te, a eresurilor pierzătoare;
Bucură-te, a răutăților dușmanilor izgonitoare;
Bucură-te, în nevoile noastre ajutătoare;
Bucură-te, către Dumnezeu a noastră mijlocitoare;
Bucură-te, de bucurii duhovnicești aducătoare;
Bucură-te, de fapte bune pilduitoare;
Bucură-te, a obștii creștinesti povătuitoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena!
Condacul al 11-lea
Acestea zicând, mă liniștesc cu sufletul și mă bucur; nu mă tem de tot ce vor urzi împotriva mea vrăjmașii mei, pentru că te am pe tine, Împărăteasă Elena, puternică ajutătoare în toate nevoile; drept aceea împreună cu îngerii preaslăvesc pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia !
Icosul al 11-lea
Dat-ai, preadulce, Iisuse, bine-credinciosului Împărat Constantin, înțelepciunea lui Solomon, blândețile lui David, dreapta credință a apostolilor și puterea lui Samson asupra vrăjmașilor; pentru aceasta și noi îl cinstim cu laude, zicând:
Bucură-te, decât toți Împărații mai întâiule și alesule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pe Domnul nostru Iisus Hristos ție Tatăl ți L-a descoperit;
Bucură-te, că pe Acesta Dumnezeu adevărat L-ai propovăduit;
Bucură-te, luminătorule al cereștii cunoștințe;
Bucură-te, că prin tine Domnul Iisus Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, că prin tine Crucea Domnului Hristos se cinstește;
Bucură-te, al luminii celei nemărginite privitorule;
Bucură-te, că prin tine lumea s-a luminat cu dreapta credință;
Bucură-te, că prin tine s-a izgonit întunericul relei credințe;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat cu inima și luminat cu sufletul;
Bucură-te, că pe noi cei slabi ne întărești cu răbdare;
Bucură-te, că de la milostivul Dumnezeu ne mijlocești nouă mântuire;
Bucură-te, Sfinte Împărate Constantin !
Condacul al 12-lea
Darurile cele prea bogate și mai bune le primești acum de la Dumnezeu, Sfinte Împărate Constantin, veselindu-te ca un împărat în ceruri; pentru aceasta și binecredinciosul domn Brâncoveanu Constantin întru al tău nume a zidit sfinte mănăstiri Domnului, iar noi, bucurându-ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !
Icosul al 12-lea
Niciodată nu vom tăcea a vesti minunile tale; în glas mare vom cânta prăznuirea ta și după cuviință îți aducem mulțumire pentru toate facerile de bine ce ne faci nouă, Sfântă Împărăteasă Elena, cântând pomenirea ta cu aceste laude:
Bucură-te, Împărăteasă smerită și prea iubită;
Bucură-te, comoară de bunătăți nedeșertată;
Bucură-te, a celor ce te roagă cu credință ocrotitoare neobosită;
Bucură-te, a vrăjmașilor sfintelor mănăstiri izbăvitoare;
Bucură-te, că celor ce te cinstesc pe tine le ești bună mângâietoare;
Bucură-te, că de sus din ceruri privești și le ajuți celor ce se roagă ție;
Bucură-te, că înaintea Preasfintei Treimi stând, te rogi pentru noi;
Bucură-te, că și la preacurata Născătoare de Dumnezeu mijlocești pentru noi;
Bucură-te, că a ta fericire în ceruri în veci nu se sfârșeste;
Bucură-te, că împreună cu fiul tau, Împăratul Constantin, întru împărăția lui Dumnezeu te veselești;
Bucură-te, a trupurilor noastre de patimi tămăduitoare;
Bucură-te, că sfintele tale rugăciuni sunt pentru noi toți folositoare;
Bucură-te, Sfântă Împărăteasă Elena !
Condacul al 13-lea
Luminători care ați luminat lumea cu dreapta credință, voi cu adevărat v-ați arătat, de Dumnezeu încununaților Împărați Constantin și Elena; primiți acum și rugăciunile noastre și le duceți Împăratului Hristos, pe care Îl slăvim ca pe Unul ce v-a încununat pe voi, cântându-I cu voi și cu toate oștile cerești: Aliluia !
(Acest Condac se zice de trei ori.)
(Apoi iarăși se zice Icosul întâi și Condacul întâi.)
Rugăciunea întâi către Sfinții Împărați Constantin și Elena
Sfinților Împărați Constantin și Elena, după Dumnezeu și Maica Domnului, voi sunteți nădejdea noastră și folositorii noștri; voi ne sunteți nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiți în nevoi și ne ajutați. Voi sfintelor mănăstiri și biserici le sunteți păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetați a ne ajuta nouă neputincioșilor, ci mijlociți la Dumnezeu și la preacurata Lui Maică și pururea Fecioară Maria, că și pe noi să ne păzească fără prihană și pe toți să ne întărească în credință, până la sfârșitul vieții, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin.
Rugăciunea a doua către Sfinții Împărați Constantin și Elena
Sfinților Împărați Constantin și Elena, cei ce sunteți mai cinstiți decât toți împărații, aleșii lui Dumnezeu, căzând înaintea voastră cu lacrimi vă rugăm: Dați-ne mângâiere și nouă celor ce suntem în necazuri; voi sunteți mijlocitori Sfintei Treimi și puteți să ne ajutați nouă. Auziți-ne și pe noi acum, alungați de la noi necazurile și nevoile ce vin asupra noastră în această vremelnică viață și vindecați neputințele noastre, tămăduiți bolile noastre, potoliți răutatea noastră, izgoniți pe vrăjmașii nostri văzuți și nevăzuți. Dați-ne nouă ca în pace și în liniște să trăim; ajutați-ne nouă cu sfintele voastre rugăciuni. Pentru mântuirea sufletelor noastre faceți milă cu noi acum, când cu frică și cu umilință zicem către voi așa: Bucurați-vă, părinții creștinilor. Amin.
Ce nu se face de Sfinții Constantin și Elena, pe 21 mai. Tradiții și superstiții care se respectă și în 2023... Mesaje și felicitări de Sfinții Constantin și Elena cu ”La mulți ani”. Texte și imagini cu urări frumoase pentru 21 mai ...