Antena Căutare

Anunț uriaș pentru pensionari! Mai mulți bani vor ajunge în casele românilor înainte de Paște, pe lângă recalculare! Cine sunt beneficiarii

Recalcularea pensiilor a venit ca o mană cerească pentru milioane de pensionari, însă vestea bună este că pe lângă pensiile recalculate, mai mulți pensionari vor primi bani în plus, reprezentând valori restante, care au fost calculate pentru perioada 1.10.2018 – 30.04.2019.

Vești exclente pentru milioane de pensionari! Cine sunt cei care vor lua bani mai mulți în luna aprilie, pe lângă recalculare!

Recalcularea pensiilor a venit ca o mană cerească pentru milioane de pensionari, însă vestea bună este că pe lângă pensiile recalculate, mai mulți pensionari vor primi bani în plus, reprezentând valori restante, care au fost calculate pentru perioada 1.10.2018 – 30.04.2019.

Toți pensionarii care au primit decizii de recalculare, vor primi în plus și diferențele de bani

Pe data de 5 aprilie, ministrul Muncii, Marius Budăi a anunțat suma de bani pe care o pot încasa pensionarii, în funcție de domeniul în care au lucrat. De asemenea, acesta a făcut public și faptul că în perioada 11-15 aprilie pensiile vor fi recalculate pentru cei care au lucrat în grupele I și II de muncă. Pensionarii care au primit deja deciziile de recalculare pot sta fără griji, vizavi de primirea pensiei recalculată, dar și a diferențelor venite din lunile anterioare.

Articolul continuă după reclamă

Pensia va sosi ca și până acum la domiciuliu persoanelor, prin intermediul poștașilor. Marius Budăi a mai făcut cunoscut și fpatul că au fost trimise peste 35.000 de decizii de recalculare pentru persoanele care și-au desfășurat activitatea în grupa I și II de muncă, necalculându-se stadiul suplimentar în momentul în care au ieșit la pensie.

Recalcularea a avut loc la peste 30.000 de persoane, banii urmând să fie primiți prin mandat poștal, în intervalul 11-15 aprilie.

Exemple concrete de măriri

Marius Budăi a oferit exemple care de măriri considerabile, precum: "Pensionar mecanic lomocotivă: pensia de 2.865 lei s-a majorat până la 4.013 lei, adică o creştere de 40%; Pensionar de minerit din Deva: pensie de 2.651 lei, o creştere de până la 3.535 lei, un procent de 33%; pensionar Hidroconstrucţia: de la 1.885 lei la 2.592 lei, creştere de 40%; pensionar Siderurgie Galaţi: de la 1.767 lei la 2.520 lei, etc”, potrivit fanatik.ro

Pacientă externată din spital, la Iași, gasită moartă lângă ghena de gunoi. Capul i-a fost mâncat de câini... Pacienți care urmează să fie supuși unui transplant de măduvă, chemați de acasă cu crenvurști, hârtie igienică sau brânz...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
S-a câștigat premiul de 1,87 milioane de euro la Joker! Schema folosită de jucător ce i-a asigurat câștigul. Cât a dat pe bilet
S-a câștigat premiul de 1,87 milioane de euro la Joker! Schema folosită de jucător ce i-a asigurat câștigul....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 18 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 3,2 milioane de euro. La Super Noroc, reportul este de 92.000 euro
Rezultate Loto, 18 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 3,2 milioane de euro. La Super Noroc, reportul este de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x