Antena Căutare

Situație alarmantă! Sunt aproape 1200 de cazuri noi de infectări cu Covid în ultimele trei zile

Aproape 1200 de cazuri noi în ultimele trei zile. O cifră nemaiîntâlnită de la începutul pandemiei. In cele fixa patru luni scurse de la primul caz confirmat in Romania, niciodată nu au mai fost atâtea infectări într-un interval de 72 de ore.

Spitale din mai multe zone din ţară au ajuns să nu mai aibă locuri pentru pacienţi. La Ploiesti a fost pusă astăzi în funcţiune una dintre cele patru unităţi mobile de ATI, o parte fiind achiziţionate prin generozitatea donatorilor Teledonului "Români Împreună".

Imaginaţi-vă că, în urmă cu două luni, aleile Centrului Vechi din Capitală erau pustii, pentru că lumea asculta regulile impuse de autorităţi. Acum oamenii se plimbă fără nicio grijă şi nimeni nu pare să asculte nicio recomandare, deşi avem aproximativ acelaşi număr zilnic de cazuri noi ca în starea de urgenţă.

Mulţi nu-şi asumă însă îmbolnăvirea altora. Dar nici nu o conştientizează.

Autorităţile se tem că spitalele din ţară nu vor face faţă numărului mare de infectări.

Raed Arafat avertizează că este posibilă carantinarea oraşelor în care focarele nu pot fi controlate.

Salvatorii caută un copil dispărut în mare. Prietenul lui se zbate între viaţă şi moarte la spital

La Ploieşti au fost 67 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Spitalul a rămas fără paturi libere, aşa că acolo a fost trimisă prima unitate mobilă de terapie intensivă din cele patru care au intrat în dotarea SMURD. Vorbim de un proiect la care Fundația Mereu Aproape a participat cu două astfel de unităţi prin generozitatea donatorilor Teledonului "Români Împreună".

Ministerul Sănătăţii a solicitat Direcţiilor de Sănătate Publică să găsească spaţii în care să fie izolaţi pacienţii asimptomatici externaţi din spitale, după primul test negativ. Ei vor putea ieşi din izolare după 14 zile şi un al doilea test negativ.

CREŞTERE EXPLOZIVĂ A CAZURILOR ÎN ROMÂNIA ŞI EUROPA

Alte 460 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore - unul dintre cele mai ridicate niveluri ale numărului zilnic de îmbolnăviri - astfel că bilanţul a ajuns la 25.286. Totodată, s-au înregistrat 10 decese, numărul total fiind de 1.565, a anunţat joi Grupul de Comunicare Strategică.

CEL MAI MARE NR DE ÎMBOLNĂVIRI DIN ULTIMELE 2 LUNI

Este cea mai mare creștere a numărului de cazuri de COVID-19 din data de 22 aprilie, când au fost raportate 468 de cazuri.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a comentat noul bilanț al infecțiilor de coronavirus din ultimele 24 de ore.

"Ar trebui sa analizam ce s-a intamplat in ultimele doua saptamani. Am avut o variatie intre 3-5% din probe pozitive. Azi am avut 4% dintr-un numar ceva mai mare de teste, peste 12.000. Daca este un accident o sa vedem zilele urmatoare. Cred ca ne aflam in continuare pe un trend usor ascendent, problema e de durata si sa vedem unde se va opri. Eu nu eram optimist ca odata cu relaxarea numarul de cazuri va scadea. Cred ca o contributie foarte importanta la numarul de cazuri o constituie relaxarea comportamentului fiecaruia dintre noi. Daca vedem ca numarul de cazuri este in crestere si ar trebui macar in al 12-lea sa ne revenim si sa ii indeamnam si pe altii sa respete regulile in spatii inchsie, sa evitam aglomeratia. Cred ca e momentul sa intelegem ca nu ar trebui sa ne impuna nimeni nimic si sa facem totul din proprie initiativa".

OMS: Europa a înregistrat o creştere semnificativă a cazurilor de la relaxarea restricţiilor introduse ca să ţină sub control răspândirea virusului potenţial fatal. "Săptămâna trecută, Europa a avut o creştere a bilanţului săptămânal pentru prima dată în luni de zile", a declarat directorul regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge. El a adăugat că 30 de ţări au semnalat creşteri cumulate în ultimele două săptămâni. În 11 dintre acestea, transmiterea accelerată a dus la explozii care dacă nu sunt rezolvate o să aducă din nou la limită sistemele medicale, a avertizat oficialul.

Vaccinul românesc anticovid va fi un spray intranazal! Acesta va putea apărea pe piață anul viitor... Salvatorii caută un copil dispărut în mare. Prietenul lui se zbate între viaţă şi moarte la spital...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 5 noiembrie 2026. Report cumulat la Noroc de peste 1,91 milioane de lei. Ce report se înregistrează la Loto 6/49
Rezultate Loto, 5 noiembrie 2026. Report cumulat la Noroc de peste 1,91 milioane de lei. Ce report se înregistrează...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce nu ai voie să faci de Sfântul Mihail și Gavril! Tradițiile și obiceiurile respectate de români pe 8 noiembrie
Ce nu ai voie să faci de Sfântul Mihail și Gavril! Tradițiile și obiceiurile respectate de români pe 8 noiembrie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x