Antena Căutare

Calendar ortodox 16 august. Zi de mare sărbătoare pentru români!

Calendar ortodox 16 augsut. Crestinii ortodocsi praznuiesc in aceasta zi Sfintii Martiri Brancoveni.

Calendar ortodox 16 augsut. Creștinii ortodocși prăznuiesc în această zi Sfinții Martiri Brâncoveni.

Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache, sunt praznuiti pe 16 august. Domnia lui Constantin Brâncoveanu a început sub semnul apariției Bibliei în limba română, numită "de la București", în anul 1688. Și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Muntenia, dar și din Transilvania. A dat Bucureștiului o nouă Academie Domnească, transformând școală de la Sf. Sava în "colegiu public pentru pământeni și străini", cu o programa asemănătoare instituțiilor de grad superior.

L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărți în limbile română, greacă, slavonă, georgiana și chiar arabă. A ctitorit mai multe biserici și mănăstiri, între care: bisericile de la Potlogi și Mogoșoaia, Mănăstirile Hurezi și Brâncoveni, Biserica "Sf. Gheorghe Nou" din București, unde odihnesc sfintele sale moaște.

Pentru că a refuzat să se lepede de la credință creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeași pedeapsa au suferit-o și cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache.

"De legea creștină nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau să mor! "

Numai în cămăși, istoviți de suferințe și dureri, legați cu lanțuri, cu capetele descoperite și desculți, mărturisitorii întru Hristos au fost aduși în față sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunta la creștinism, Brâncoveanu a răspuns fără rețineri: "De legea creștină nu mă las, căci în ea m-am născut și am trăit, și în ea vreau să mor!", iar către fiii lui a rostit: "Fiilor, fiți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem și pe ele, ci să le ducem curate înaintea fetei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!".

În urmă acestor cuvinte, sultanul a poruncit să fie tăiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Ștefan și Radu. Când a sosit rândul lui Matei, băiatul cel mai mic, acesta a început să plângă. Tatăl lui i-a poruncit să se asemene fraților săi. Copilul s-a îndreptat spre jertfă fără rețineri. Au urmat Ianache Văcărescu, bunul sfetnic al Brancoveanului și apoi domnitorul, care a bătut o cruce mare și a spus: "Doamne, fie voia Ta!".

Trupurile pescuite din Bosfor, redescoperite după două secole!

Trupurile lor au fost aruncate în Bosfor. Au fost scoase de câțiva creștini și îngropate în mare taină într-o mănăstire din Halki, chiar lângă Țarigrad. În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămășițele domnitorului și le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. A așezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura țării, fără nici o pisanie, iar deasupra a pus o candelă de argint. Pornind între altele, și de la inscripția de pe această candelă (din 12 iunie 1720), Virgil Draghiceanu a făcut în 1914 senzațională descoperire a mormântului voievodal ("cea mai mare răsplată pentru modestă mea activitate de o viață", îi scria el savantului Dimitrie Onciul). În jurul autenticității și paternității descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici și chiar procese, în care de partea lui Virgil Draghiceanu a fost încă de la început, printre mulți alții, și marele Nicolae Iorga.

Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi și cu sfetnicul Ianache au fost declarați sfinți de către Biserica Ortodoxă Română. Sunt sărbătoriți pe 16 august pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Sursă: crestinortodox.ro

Legea PENSIILOR. Cum se vor calcula pensiile românilor. Cine va primi mai mulți bani?... El este românul mort în tragedia din Italia. Marian Roșca și-ar fi serbat astăzi onomastica...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x