Antena Căutare

Care sunt primele oraşe din România care au intrat din nou în scenarul galben, din cauza Covid-19. Numărul de cazuri a crescut

Chiar dacă nu mai sunt restricţii, ca în starea de alertă, orașul Ploiești și şi alte cinci localităţi din Prahova au intrat în scenariul galben. Conform rapoartelor zilnice, rata de infectare cu Covid-19 s-a dublat.

Care sunt primele oraşe din România care au intrat din nou în scenarul galben, din cauza Covid-19. Numărul de cazuri a crescut
Chiar dacă nu mai sunt restricţii, ca în starea de alertă, orașul Ploiești și şi alte cinci localităţi din Prahova au intrat în scenariul galben. Conform rapoartelor zilnice, rata de infectare cu Covid-19 s-a dublat. | Hepta

Autorităţile fac recomandări către populație, iar spitalele îşi fac stocuri de medicamente după ce numărul de cazuri a crescut din nou, potrivit Observator.

În ultima săptămână, numărul de cazuri s-a dublat în mai multe zone ale ţării. "În acest moment, la nivelul municipiului Ploieşti avem o rată a incidenţei de 1,61 la mia de locuitori, deci putem, spune că suntem în scenarul galben", a spus Adela Bodea, director DSP Prahova, care a mai adăugat: "Pentru binele nostru, al tuturor şi al lor, ar fi bine ca la nivel de recomandare să se poarte masca, în spaţiile aglomerate, în autobuze în marketuri".

În ce orașe s-au înregistrat cele mai multe cazuri de infectare cu Covid-19

Cele mai multe cazuri sunt în Bucureşti, 931, urmat de Cluj - 280, Braşov - 235, Constanţa - 222, Timiă - 189, Iaşi - 132, Prahova - 124, Ilfov - 119, Mureş - 106. Celelalte judeţe au sub 100 de cazuri.

Incidenţa îmbolnăvirilor la nivel naţional la 14 zile este 0,68. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 272 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.361, cu 49 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 90 persoane, cu 4 mai multe faţă de ziua anterioară. Dintre cei 90 pacienţi internaţi la ATI, 69 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 187 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 38 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară, potrivit news.ro.

Citește și: Ce spune Alexandru Rafila despre revenirea restricțiilor în România. Numărul de cazuri a crescut la 15.000 săptămâna trecută

Până astăzi, 65.797 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 11.07.2022 (10:00) – 12.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 9 decese (7 bărbaţi şi 2 femei), 1 deces fiind raportat anterior intervalului de referinţă.

1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă între 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă între 60-69 de ani, 1 la categoria de vârstă între 70-79 de ani şi 5 decese la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Citește și: Ce spune ministrul Alexandru Rafila despre obligativitatea purtării măștii de protecție. Numărul de cazuri Covid-19, în creștere

Toate decesele au fost înregistrate la pacienţi care prezentau comorbidităţi. Dintre pacienţii decedaţi, 3 erau vaccinaţi şi 6 nevaccinaţi.

Citește și: Masca de protecție, purtată din nou în unele țări europene. În ce state s-au reintrodus măsurile de protecție

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.611 teste RT-PCR (2.572 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.039 la cerere) şi 16.529 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.232.247 teste RT-PCR şi 10.425.135 teste rapide antigenice.

Suma exorbitantă pe care patronii de restaurante o cer pentru o ciorbă pe litoralul românesc. Reacția ministrului Turism... (P) Ce factori îi mână pe oameni să facă o schimbare în carieră...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x