Se împlineşte un an de la tragedia din clubul Colectiv, însă cei care au fost acolo nu au uitat nici măcar o clipă din ultimele 365 de zile de infernul de acolo. Unii dintre răniţi nu au ieşit din spitale nici acum, însă moartea celor 64 de tineri a dat semnalul unei revolte sociale. Unul dintre supravieţuitori a vorbit, din nou, despre acea noapte fatidică… Tedy Ursuleanu este mutilată trupeşte, dar mai ales sufleteşte de tot ce s-a întâmplat în Colectiv. Parcă a fost ieri…
“Pielea topindu-se ca o peliculă subțire de ceară, mirosul de carne arsă, fumul negru acoperindu-ne chipurile, părul arzând mocnit în îmbrățișarea focului, strigăte de durere și disperare. Acestea sunt amintirile mele dintr-o seară de vineri, concertul la care mi-am văzut pentru ultima oară o parte din prieteni. M-am trezit într-un spital, după o lună și jumătate, cu degetele amputate, în incapacitatea de a vorbi, hrănită artificial, cu arsuri de gradul 2B și 3, pe 45% din suprafața corpului.
În total peste 3 luni de spitalizare, numeroase operații de amputare, plastie și reconstrucție, sute de ore de kinetoterapie pentru a-mi putea recăpăta mobilitatea brațelor și a capului, în încercarea de a duce o viață cât mai aproape de normal, dar nimic din toate astea nu doare mai tare că amintirea zilei de 30 octombrie”, își amintește Tedy.
Încă mai face terapie, momentele de groază apărând de nicăieri chiar şi în cel mai adânc somn.
“Am fost şi la terapie de grup, şi individuală. În prezent, sunt monitorizată de psihiatrul Spitalului Militar, am şi medicamentaţie prescrisă. Am făcut o pauză de câteva luni crezând că nu mai am nevoie de pastile şi că sunt ok, dar acum iau din nou. A trebuit să continui tratamentul. Şi la psiholog merg, tot la Spitalul Militar. Mă duc de câte ori simt nevoia, nu am vizite programate”.
ÎN NOAPTEA INCENDIULUI NU S-A PANICAT ÎN PRIMUL MOMENT. APOI, A ÎNCEPUT GROAZA… “MI-AM PRINS PICIORUL ÎN CEVA, AM ZIS CĂ NU MAI IES VIE DE ACOLO”
“Eram într-o rochiţă cu bretele. Era foarte cald înăuntru, îmi lăsasem paltonul la garderobă şi mă gândeam că o să trebuiască să îmi scot bonul, să stau la coadă, să îmi iau paltonul, să ies afară, să stăm două – trei minute, după care să fac acelaşi lucru pentru a reintra. Mă gândeam că aveam un traseu care dura mult timp şi m-am gândit că oricum ne întoarcem. A durat câteva secunde până când focul a ajuns la tavan şi atunci mi-am dat seama că este grav şi că nu se soluţionează aşa de rapid.
Mi-am prins piciorul în ceva. Nu ştiu în ce mi-am prins piciorul, erau nişte chestii aruncate, căzute, nu ştiu, lângă intrare, dar mi l-am prins atât de tare încât nu am reuşit să mi-l eliberez oricât am încercat să mi-l smulg de acolo. Chiar şi în momentul în care au venit să mă scoată s-au chinuit foarte mult. Am zis că ies fără picior. Am zis «scoate-ţi-mă oricum de aici». M-am gândit că nu mai ies de acolo. În momentul în care am văzut că vine flacăra şi mi-am acoperit faţa cu mâinile, am simţit efectiv cum sunt înconjurată de un val de căldură. Îmi auzeam părul sfârâind. Atunci mi-am zis că asta a fost tot. Eram ferm convinsă că nu voi ieşi de acolo”, a povestit Tedy pentru Adevărul.ro.
"NU MI-AM DAT SEAMA CÂT DE GRAV ERAM. TREMURAM ŞI ÎMI VEDEAM UNGHIILE ATÂRNÂND..."
Şocul nu i-a permis să îşi dea seama cât de grav era... Simţea doar un disconfort, tremura şi vedea cum carnea îi atârna de unghii, degetele nu le mai vedea. În ciuda faptului că în mod normal ar fi fost considerată o urgenţă pentru orice spital, în seara aceea Tedy a plecat într-o ambulantă stând pe un scaun.
"M-am ridicat în picioare, eram chiar pe tocuri. Mulți erau negri din cap până în picioare, dar păreau OK. În prima ambulanță pe care am văzut-o erau deja mai multe persoane și mi-au zis că nu mă mai pot lua. În a doua era cineva pe targă și i-am rugat să mă ia și pe mine pe un scăunel pe care-l zărisem. Și mi-a zis: „Bine, te pot lăsa aici. Dar dacă poți să stai”. „Da, stau, e OK”. Când ambulanța a început să ia viraje, mă tot loveam dintr-o parte în alta. Pe picioare și pe spate simțeam doar o senzație de disconfort.
La Spitalul Colțea ne-au tăiat hainele. Cred că eram în stare de șoc pentru că mi se umflaseră mâinile și fața, mi se închideau ochii și tremuram necontrolat. Îmi atârna pielea de unghii și nu vedeam mare parte din degete. Îmi tăiau ceva dimprejurul unghiilor și mă uitam așa, printre gene, să văd ce se întâmplă".
Astăzi, la un an de la tragedie, Tedy zâmbeşte din nou. Învaţă să îşi folosească mâinile, să iubească viaţa aşa cum e ea şi să trăiască fiecare clipă.
SURSE: ADEVARUL.RO, DECATOREVISTA.RO, WIKIPEDIA.RO
SURSA FOTO: FACEBOOK TEDY URSULEANU
România trece duminică la ora de iarnă. Vom dormi mai mult în cea mai lungă zi din an... Informare de ninsori și viscol la munte, precipitații mixte și intensificări ale vântului. Care sunt zonele afectate...
