Antena Căutare

Constanţa: Un bărbat a fost reţinut după ce a ameninţat că le va da foc copiilor pentru ca iubita sa să-i trimită din străinătate 500 de euro

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţiştii constănţeni, după ce a ameninţat că le va da foc celor doi copii ai săi sau îi va arunca în lac dacă iubita sa şi mama copiilor nu îi va trimite 500 de euro din străinătate, acolo unde ea lucrează.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Constanţa fac cercetări într-un dosar de şantaj, ca urmare a sesizării unei femei de 40 de ani, cu domiciliul în Constanţa, aflată în prezent la muncă în afara ţării.

"Din cercetări a reieşit faptul că femeia ar fi fost contactată de către concubin, prin video-call, care ar fi expus o butelie şi ar fi simulat stropirea copiilor cu benzină, ameninţând că îi va incinera sau arunca în lacul Siutghiol, dacă nu îi va trimite 500 de euro", au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Cu sprijinul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Constanţa, poliţiştii au stabilit că bărbatul respectiv are 42 de ani, este cetăţean egiptean cu reşedinţa în România. El are doi copii, de patru ani şi de şase ani, în urma relaţiei cu femeia respectivă. Cei doi copii au fost încredintaţi familiei femeii.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru şantaj, urmând să fie prezentat joi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Ultimă oră! Explozie la Mănăstirea Voroneț! Maica stareță a sunat la 112! Ce au făcut niște Dorei este de neconceput!... Bărbatul căutat de poliţişti după ce a fost văzut în toaleta fetelor dintr-o şcoală din Timişoara s-a predat Poliţiei...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 31 mai 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 31 mai 2026. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alimente neperisabile pe care e recomandat să le ai în casă în caz de urgență. Ce poți adăuga pe lista de cumpărături
Alimente neperisabile pe care e recomandat să le ai în casă în caz de urgență. Ce poți adăuga pe lista de...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Gabriela Cristea și familia au plecat în vacanță! Vedeta a renunțat la inhibiții și s-a fotografiat în costum de baie
Gabriela Cristea și familia au plecat în vacanță! Vedeta a renunțat la inhibiții și s-a fotografiat în costum... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O tânără a găsit un bon de cumpărături din 2006, păstrat de mama sa, iar reacția ei a ajuns virală. „Acum ne jefuiesc”
O tânără a găsit un bon de cumpărături din 2006, păstrat de mama sa, iar reacția ei a ajuns virală. „Acum... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi cere demisia lui Sorin Grindeanu! „Se îndreaptă spre AUR, că nu are nicio ieșire!”
Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi cere demisia lui Sorin Grindeanu! „Se îndreaptă spre AUR, că nu are... BZI
Pogorârea lui „Georgescu-Dumnezeu” la Buftea
Pogorârea lui „Georgescu-Dumnezeu” la Buftea Jurnalul
Un an de la dezastrul de la Praid. Minerii au tras clopotul salinei inundate
Un an de la dezastrul de la Praid. Minerii au tras clopotul salinei inundate Kudika
Ce să culegi din grădină în a doua zi de Rusalii? Este bine să faci asta timp de 9 săptămâni
Ce să culegi din grădină în a doua zi de Rusalii? Este bine să faci asta timp de 9 săptămâni Redactia.ro
Averse aproape zilnic și temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni
Averse aproape zilnic și temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni Observator
Obiceiuri pentru sănătatea glandei tiroide. Cum poți proteja acest organ
Obiceiuri pentru sănătatea glandei tiroide. Cum poți proteja acest organ MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un ”prieten problemă”
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un... DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x