Antena Căutare

Elevul din Focșani și-a declarat iubirea pentru directoarea Liceului de Artă! Gestul făcut de adolescent după ce s-a aflat că cei doi au o idilă

Elevul din Focșani sedus de directoarea liceului de artă din Focșani își asumă relația pe care a trăit-o alături de profesoară și pare a fi îndrăgostit de cadrul didactic.

Elevul din Focșani sedus de directoarea liceului de artă din Focșani își asumă relația pe care a trăit-o alături de profesoară și pare a fi îndrăgostit de cadrul didactic.

Adolescentul, acum în vârstă de 19 ani, a mărturisit că nu era minor atunci când a început povestea de iubire cu directoarea. Mai mult de atât, tânărul pare amorezat până peste cap de profesoara lui, căreia îi ia apărarea. Ultimele postări ale adolescentului pe Facebook demonstrează că este îndrăgostit de femeia de 36 de ani. Pe pagina lui de Facebook, prietenii lui îl susțin, chiar dacă idila e una interzisă din punct de vedere deontologic.


„Te bagă ăștia în depresie, cum au făcut și cu alți copii care au făcut aceași chestie ca tine. Un sfat închide televizorul, nu te uita la hate și fă ce vrei în continuare doar ai 18 ani. Aviz pentru hateri. Fiecare are viața lui și nimeni nu îi poate zice ce să facă cu ea, nici măcar familia!”, i-a scris un amic lui O. S.

Iar răspunsul lui O, nu a întârziat să apăra: ”Iată un om mai înțelept! Cu gândire matură. Ai aprecierea mea!”

Directoarea Liceului de Arte din Focșani, Diana Rozalia Tăicuţu, a fost filmată în timp ce se iubea cu un elev de-al său! Imaginile au fost filmate în casa femeii de 36 de ani au fost surprinse de o cameră de supraveghere montată de soțul profesoarei.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit unui ziar local, fotografiile au fost postate pe internet chiar de soțul cadrului didactic. Femeia intentase divorț de bărbat, iar acesta din urmă voia să se răzbune! Inițial, presa a scris că mama elevului a anunțat autoritățile.

Scandal la un liceu de prestigiu din România! Directoarea este acuzată că a întreținut relații intime cu un elev. Fotografiile indecente cu cei doi au ajuns pe internet

Rusalii 2018. Oferte pentru vacanța de Rusalii la munte... Doi părinți și-au găsit dreptatea în justiție! Despăgubiri de 10.000 de euro pentru o fetiţă lor, muşcată de un câine în...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce buton au apăsat
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x