Aflat in fata casei in doliu, pustiul nu stia daca sa fie trist pentru ca momentul si chipurile celor din jur o cerea sau daca sa fie tantos pentru ca obiectivele camerelor de luat vederi sau aparate de fotografiat erau tinta pe el.
Analizeaza atent fiecare biletel de ramas bun, fiecare poezie copiata a maestrului si fiecare tricolor in miniatura lasat de admiratorii poetului decedat, fiecare floare atent asezata de parca ar vrea sa le numere petalele. Calm, ridica o lumanare ce tocmai a cazut si ameninta un buchet de flori. Bunica isi croieste discret carare prin cele cateva persoane care lasau mesaje sau flori pe gardul casei si-l trage usor din mijlocul acestora.
"Cand eram tanara, imi luam fiica ce nu avea mai mult de cativa anisori si mergeam la cenaclurile Flacara, care erau ca o evadare pentru mine. Acum, din pacate, mi-am luat nepotul si am venit impreuna la cel care ramane Adrian Paunescu, acest Eminescu al zilelor noastre. Sunt convinsa ca nepotul meu va creste la fel de frumos cu poeziile lui, asa cum fiica mea a crescut cu aceleasi poeme."
Un barbat se rupe de multime. Cu o bandana cu negru si alb pe cap, cu o lumanare in mana isi face cruce, rupe o frunza din nucul ce se inalta din curtea casei, o duce la piept, o tine intre maini si o arunca inapoi, dincolo de gard, in curtea casei. Face o plecaciune si se retrage. Mai priveste o data in urma, iar privirea ii ramane pironita spre fereastra de la etajul casei, de la camera unde banuieste ca poetul scria poemele sale.
Tot articolul, in Jurnalul National
CITESTE si...
Un ultim omagiu pentru maestrul Adrian Paunescu
Cititi o selectie cu cele mai frumoase poeme ale lui Adrian Paunescu
Istoria ultimului interviu cu Adrian Paunescu... Jaf la bancomat: Paznicul, batut si legat...
