Conform Eutostat suntem pe locul trei în Uniunea Europeană la părăsirea timpurie a şcolii. Potrivit acestuia, 9% dintre tinerii români din intervalul de vârstă cuprins între 18 şi 24 de ani renunţă la studii.
ROMÂNIA SE SITUEAZĂ ÎN TOPUL CELOR 3 ȚĂRI DIN EUROPA ÎN CEEA CE PRIVEȘTE RATA ABANDONULUI ȘCOLAR
Din punct de vedere al sexelor: 18,3% dintre fetele românce abandonează şcoala, procentul fiind semnificativ mai mare decât cele înregistrate în Spania sau în Bulgaria.
Viitorul in Romania arată promițător ținând seama de faptul că abandonul şcolar în ţara noastră este în creştere, în vreme ce la nivelul întregii Uniuni Europene, tendinţa generală, inclusiv în Bulgaria, este de scădere, mai mult decât atât aceşti tineri nu doresc să intre în câmpul muncii după abandonarea studiilor. Rata de părăsire timpurie a şcolii rămâne la un nivel ridicat din cauza superficialităţii guvernanţilor.
Se acordă o atenţie insuficientă acţiunilor de depistare şi prevenire timpurie a sărăciei și a abandonului, mai ales în mediul rural unde statisticile arată că părăsire timpurie a şcolii este mult mai ridicată decât la nivel urban, fiind o consecință a dezinteresului claselor politice față de această clasă pe care evită să o privească.
Tinerii care renunţă prematur la studii sunt identificati ca fiind cei care, deşi au vârstele cuprinse între 18 şi 24 de ani, au terminat cel mult învăţământul gimnazial la data la care abandonează şcoala.
Printre principalele motive ale abandonului școlar se numără lipsa de atractivitate faţă de ceea ce se numeşte învăţământ tradiţional, lipsa de educaţie a mediului în care cresc şi se dezvoltă copiii, dar şi anumite cutume ale unor minorităţi entice.
În cele ce urmează vor fi prezentate cateva dintre parerile publicului referitoare la modalitatile de prevenire si remediaere a ratei abandonului scolar din Romania. Unul dintre intervievati este de părere că această problemă cu care se confruntă țara noastra nu va putea fi rezolvată atât timp cât înca există familii cu o situație financiara precara.
Pe de altă parte, unii consiera ca situația poate fi remediată printr-un sistem financiar mai bine finanțat de către stat pentru că acestă să poată crea programe prin care copiii să fie integrați în societate, dar și părinții să aibă parte de programe de susținere.
Astfel, educaţia are nevoie de cei 6% din PIB. Bune intenţii există şi la nivel de inspectorate şcolare şi de unităţi de învăţământ şi de diverse ONG-uri şi organizaţii, dar banii lipsesc şi vor lipsi în continuare, aşa cum se preconizează, atâta timp cât politica românească va exclude din preocupările ei educaţia acestui popor.
