Antena Căutare

Nu scăpăm de NINSORI! Ultimele informări ale meteorologilor aduc vești rele

Nici weekendul nu pare să fie mai generos cu noi din punct de vedere al vremii.

Nici weekendul nu pare să fie mai generos cu noi din punct de vedere al vremii.

Sâmbătă vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului, anunță meteorologii.

În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp în regiunile sudice, estice şi centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Duminică regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale pentru prima decadã a lunii martie în cea mai mare parte a țãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în sudul extrem și în sud-vest, unde pe arii restrânse vor mai fi precipitații slabe, mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în Dobrogea și la munte.

Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 11 grade, posibil ușor mai scãzute în sudul extrem al Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 2 grade, mai mici în depresiuni, spre -12 grade. Izolat, dimineața și noaptea, va fi ceațã.

Sfâșietor! Mama eroină cu 17 prunci, o lecţie de viață pentru părinţii care își abandonează copiii... Consumi BRÂNZĂ TOPITĂ? Te otrăveşti singur! Iată ce ingrediente periculoase conţine...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x