Antena Căutare

Pacienții cu COVID nu se mai pot externa la cerere! Președintele României a promulgat legea carantinei şi izolării

Este ultima zi în care pacienţii cu COVID-19 se mai pot externa la cerere. Şi asta după ce preşedintele României a promulgat legea carantinei şi izolării, care de mâine va intra în vigoare, adică îşi va produce efectele.

Aşadar cei infectaţi cu SARS COV-2 vor putea fi internaţi obligatoriu, iar cei care vin din zone de risc vor intra în carantină

Premierul Orban, noi declarații despre creșterea alarmantă a cazurilor de coronavirus: ”Pregătim noi măsuri, nu vrem noi restricții!”

UPDATE luni, 20 iulie 2020, ora 13:00. Numărul cazurilor de coronavirus a crescut cu 681 de noi îmbolnăviri, ajungând la totalul de 38.139, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică.

Recordul de îmbolnăviri fusese atins sâmbătă, cu 889 de cazuri raportate în 24 de ore. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 967.192 de teste, iar la ATI, în acest moment, sunt internați 293 de pacienți.

Redeschiderea restaurantelor, imposibilă în aceste momente. Ludovic Orban anunță controale drastice: ”Nu putem majora amenzile, dar putem să intensificăm verificările!”

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.213 au fost externate, dintre care 22.747 de pacienți vindecați și 2.466 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Alți 972 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Guvernul pregătește majorarea pensiilor și a alocațiilor cu 15 la sută. Când ar urma să intre în vigoare această măsură

Până astăzi, 2.038 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 19.07.2020 (10:00) – 20.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 12 decese (7 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Galați, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Ilfov.

Accident grav lângă Brașov. Un tânăr care conducea un Mustang decapotabil a murit strivit de un microbuz. Medicii n-au m... Băuturi alcoolice perfecte pentru a fi dăruite...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x