Antena Căutare

Primele arestări după moartea lui Răzvan Ciobanu! Trei persoane au fost reținute de Poliție! Ce au făcut

sAu avut loc primele arestări după moartea regretatului Răzvan Ciobanu, care a murit în urma unui cumplit accident de mașină. Ce au descoperit polițiștii?

Au avut loc primele arestări după moartea regretatului Răzvan Ciobanu, care a murit în urma unui cumplit accident de mașină. Ce au descoperit polițiștii?

În perioada 25 aprilie - 1 mai a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanța, au desfășurat, în cadrul unui festival de muzică electronică din stațiunea Mamaia, activități pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Pe perioada desfășurării activităților au fost legitimate peste 1.300 de persoane, dintre care 415 cetățeni străini. De asemenea, au fost întocmite 33 de dosare penale, fiind cercetate 34 de persoane, dintre care 18 români, 7 britanici, 6 italieni, un german, un bulgar și un francez.

Articolul continuă după reclamă

În urma probatoriului administrat, 4 persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, arată cei de la Agerpres.

Primele arestări după moartea lui Răzvan Ciobanu! Trei persoane au fost reținute de Poliție! Ce au făcut

Theodor Ungur, Marius Catalin Grozavu si Teodor Bors au fost retinuti pe data de 28 aprilie, de catre procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Iasi, pentru savarsirea infractiunii de trafic de droguri de mare risc, in forma continua. Cei trei obișnuiau să meargă la diferite evenimente mondene pentru a vinde droguri.

Se pare ca Marius Catalin Grozavu era prezent la festivalul la care a fost și Răzvan Ciobanu prezent, care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute la Mamaia, el ocupandu-se de alimentarea cu droguri pentru vip-urile care au participat la acest eveniment. In seara de 26 spre 27 aprilie, Theodor Ungur a fost prins in timp ce avea asupra lui 50 de comprimate de ecstasy, pe care trebuia sa le vanda la acelasi festival. În camera de hotel polițiștii au găsit droguri și o sumă importantă de bani, arată cei de la bzi.ro.

Incendiu puternic la o fabrică din Vâlcea! O femeie a suferit arsuri grave (FOTO)... Accident cu patru mașini și șase victime, între Suceava și Botoșani! Pompierii au intervenit imediat (FOTO)...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O familie de români a dormit cu mașina în cameră, în concediul din Grecia! Care a fost motivul
O familie de români a dormit cu mașina în cameră, în concediul din Grecia! Care a fost motivul
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Eleganță și rafinament: universul divertismentului ca simbol al stilului
(P) Eleganță și rafinament: universul divertismentului ca simbol al stilului
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x