Antena Căutare

Primele imagini de la concertul trupei "Goodbye to Gravity"! Au fost surprinse cu puţin timp înainte de a izbucni incendiul în care au pierit 56 de persoane

La aproape trei săptămâni de la tragedia din clubul Colectiv, în care şi-au pierdut vieţile nu mai puţin de 56 de persoane, iar alte câteva zeci au fost rănite, au apărut primele imagini din timpul concertului "Goodbye to Gravity", care au fost surprinse cu puţin timp înainte de a izbucni incendiul cumplit.

La aproape trei săptămâni de la tragedia din clubul Colectiv, în care şi-au pierdut vieţile nu mai puţin de 56 de persoane, iar alte câteva zeci au fost rănite, au apărut primele imagini din timpul concertului "Goodbye to Gravity", care au fost surprinse cu puţin timp înainte de a izbucni incendiul cumplit.

În fotografiile publicate de pagina de Facebook "Arhiva mea", se poate vedea perfect atmosfera dinainte ca focul să cuprindă clubul. Astfel, pe lângă membri trupei care au fost surprinşi în timp ce cântau pe scenă, în imaginile ce par desprinse dintr-un alt film, pot fi observaţi, chiar în primele rânduri, mai multe persoane care au murit în urma incendiului.

Printre acestea se numără Teodora Maftei, jurnalista în vârstă de 36 de ani, care a decedat la o clinică din Israel, dar şi Claudiu Petre, unul dintre eroii care au murit, salvând alte vieţi, în incendiul din Colectiv.



În urma incendiului izbucnit în noaptea de 30 spre 31 octombrie în clubul Colectiv, şi-au pierdut vieţile 56 de persoane, iar alte câteva zeci se află, încă, în spitale, luptând pentru vieţile lor.

Vezi mai multe imagini, aici!

Numărul morților a ajuns la 56! LISTA PERSOANELOR DECEDATE! DUMNEZEU SĂ-I IERTE!

Colega noastră Teodora Maftei s-a stins din viaţă în Israel. Bilanţul tragediei din clubul Colectiv a ajuns la 46 de morţi

Doctorul care a încercat să-l salveze pe eroul Claudiu Petre povestește ce s-a întâmplat cu adevărat! Misterul morții a fost elucidat!

Apar dovezi noi! Filmarea arată că incendiul nu a izbucnit în timpul melodiei „The Day We Die”! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Cutremur de 3 grade pe scara Richter, în această dimineață... Record absolut: Anul 2015 intră în istorie din cauza unui fenomen îngrijorător! Specialiştii trag un semnal de alarmă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x