Antena Căutare

PROGNOZA METEO pentru următoarele trei luni! Specialiştii fac anunţul pe care nimeni nu-l dorea

Nu avem veşti bune! Meteorologii au realizat prognoza meteo pentru lunile de primăvară şi vor exista precipitaţii mai ridicate decât în mod normal, chiar ploi torenţiale în aproape toată ţara.

Nu avem veşti bune! Meteorologii au realizat prognoza meteo pentru lunile de primăvară şi vor exista precipitaţii mai ridicate decât în mod normal, chiar ploi torenţiale în aproape toată ţara.

PROGNOZA METEO MARTIE. Pentru această lună sunt aşteptate temperaturi uşor peste normalul perioadei în partea de sud şi de sud-est a ţării, în timp ce în restul regiunilor temperaturile se vor situa sub media de 3,5 grade Celsius. Astfel, în partea de nord, vest şi centrul a ţării, vor fi medii ale temperaturilor între 0 şi 2 grade.

În ceea ce priveşte precipitaţiile, prognoza indică un excedent ale acestora în aproape toate regiunile ţării, ceea ce reprezintă cantităţi de peste 60 litri/mp în jumătatea de vest a ţării şi între 40 şi 60 de litri/mp în jumătatea estică a teritoriului.

PROGNOZA METEO APRILIE. Din punctul de vedere al oscilaţiilor temperaturilor, prognoza meteo pentru aprilie este similară cu cea pentru luna martie, în sensul că acestea se vor încadra sub mediile anuale. Doar în partea de sud-est sunt aşteptate temperaturi peste media de 9 grade Celsius.

În partea de nord şi de centru a ţării, precipitaţiile vor avea un caracter excendentar, unde sunt aşteptate cantităţi şi de peste 60 litri/mp, în timp ce în restul teritoriului aceste valori ar fi apropiate de cele normale pentru întreaga luna aprilie, respectiv de 40-60 litri/mp.

VEZI PE SPYNEWS CUM VA FI VREMEA ÎN MAI

Veste importantă pentru viitorii elevi! Anunţul de ultimă oră făcut de Ministerul Educaţiei... Să ştii de ce să te fereşti! FIXAȚII şi OBSESII, în funcție de ZODIE!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 6: Tartă Tatin cu cremă chantilly Marti, 07.05.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x