Antena Căutare

Regizorul Alexandru Darie, fiul lui Iurie Darie, în stare gravă, la Terapie Intensivă la Spitalul Fundeni! Boala de care suferă de ani de zile s-a agravat! 

Alexandru, fiul regretatului actor Iurie Darie, a fost internat de urgență la spital, la secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti, acesta fiind diagnosticat cu ciroză și este pe listele de transplant hepatic. 

Alexandru, fiul regretatului actor Iurie Darie, a fost internat de urgență la spital, la secția de Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti, acesta fiind diagnosticat cu ciroză și este pe listele de transplant hepatic.

Alexandru Darie, în vârstă de 60 de ani, fusese diagnosticat cu ciroză în urmă cu câțiva ani. În ultimele zile, însă, el a suferit o complicaţie la plămâni, ceea ce a complicat şi mai mult starea de sănătate a actorului.

Ducu Darie a fost surprins, la începutul acestui an, în luna ianaurie, când a mers la spitalul privat la care se trata.

Alexandru Darie a intrat în lumea teatrului de când era copil

Articolul continuă după reclamă

Alexandru s-a născut pe 15 iunie 1959 într-o familie de artişti, părinţii săi au fost Consuela Roşu şi Iurie Darie. „Cred că de pe la 3 ani, 3 ani şi jumătate, am început să cresc în teatru. Nu exista bonă, baby-sitter şi-aşa mai departe… Aşa că părinţii mă luau la repetiţii, la Teatrul de Comedie, unde erau amândoi angajaţi. Era perioada de glorie a Teatrului de Comedie: director era Radu Beligan, iar trupa era de fapt o pleiadă fantastică de actori, de la Dem Rădulescu, Mircea Albulescu, (Gheorghe) Dinică, (Marin) Moraru, până la cei mai tineri, care atunci erau Sanda Toma, Grigore Gonţa… Se puneau spectacole precum „Umbra”, de Evgheni Schwartz, „Capul de răţoi”, iar regizor era David Esrig”, declara Alexandru Darie, „Împreună cu valul binecunoscut, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, (Lucian) Giurchescu, (Radu) Penciulescu, toţi au plecat după „închiderea robinetului” în străinătate, „afară” – cum se spunea… Şi, deci, stăteam în teatru. Acolo am descoperit mirosul scenei, ce valoare are o mască, un element de recuzită. Stăteam ore întregi şi mă jucam cu ele. Toate au un anumit mister, pentru că au o energie legată de teatru, de actul acesta sacerdotal aproape, de a face teatru. Şi pentru un copil, vă daţi seama, că totul era imens. După aceea, când am crescut, vedeam cât de mici sunt de fapt culisele Teatrului de Comedie, „buzunarele scenei”… Am intrat şi în spectacole, de la 6 ani am făcut figuraţie, şi în „Capul de răţoi” şi în alte spectacole… Chiar am fost la Viena, prima oară când am ieşit afară din ţară, am fost cu părinţii mei, într-un turneu cu mare succes de altfel. Iar până în anii ’70 a fost o perioadă când se făceau multe turnee în străinătate…”, mărturisea artistul, potrivit

Alexandru Darie a absolvit în 1983 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti. În 1984 a debutat ca asistent de regie la Teatrul de Stat din Oradea. Consacrarea internaţională s-a produs odată cu spectacolul „Visul unei nopţi de vară“ (1991), pe care ziarul „The Guardian“ l-a considerat a fi cea mai bună montare de la producţia cu acelaşi nume semnată de Peter Brook. Spectacolul a fost distins cu premiile pentru cel mai bun regizor şi cele mai bune costume la prima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru „I.L. Caragiale“

O româncă a fost încătușată în Grecia după ce i-a fost controlat bagajul de mână! Ceea ce transporta a adus-o în mâinile... Dezvăluirea de ultimă oră care schimbă totul în cazul Caracal! Tonel Pop, avocatul familiei Melencu: ”Există și alți sus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x