Antena Căutare

Serviciul pentru situații de urgență - Caldo Privat Security Serviciul privat de pompieri - CALDO

Caldo Privat Security a înființat această divizie în cadrul companiei, din nevoia tot mai mare a unui astfel de serviciu pe piața din România. Plierea și adaptarea către nevoile societăților reprezintă unul dintre pilonii pe care este clădită compania Caldo Privat Security.

Caldo Privat Security a înființat această divizie în cadrul companiei, din nevoia tot mai mare a unui astfel de serviciu pe piața din România. Plierea și adaptarea către nevoile societăților reprezintă unul dintre pilonii pe care este clădită compania Caldo Privat Security.

Ce înseamnă o situație de urgență?

Așa cum este descris și în articolul 3 din Ordonanța de Urgență nr. 1/1999, starea de urgență este reprezentată de totalitatea măsurilor excepționale de natură politică, economică și de ordine publică, ce se aplică pe tot teritoriul țării sau în unele zone administrativ-teritoriale și se instituie în următoarele situații:

  1. Atunci când există pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională sau funcționarea democrației constituționale.
  2. Producerea iminentă sau producerea unor serii de calamități ce fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a consecințelor unor dezastre.
Articolul continuă după reclamă

Caldo Privat Security este o companie ce deține avizele necesare pentru a desfășura acest tip de serviciu în mediul privat.

Sub numele de “ Serviciul Privat de pompieri- CALDO, cu 11 mașini de pompieri, utile în serviciu”, s-a dorit crearea unui nou tip de concept integrat ce cuprinde măsuri specializate în “ activități de luptă împotriva incediilor și de prevenire a acestora”. – a declarat Adrian Dobre, CEO CALDO PRIVAT SECURITY.

Pentru a putea desfășura acest tip de activitate, cu un grad ridicat de risc, Caldo Privat Security are echipe special pregătite și antrenate, pentru a putea interveni oricând pentru a putea combate și preveni situațiile în care au loc, sau există pericolul izbucnirii unui incendiu.

Echipele sunt instruite și dotate cu instrumente de ultimă generație, de la echipamente de protecție la sisteme de detecție și monitorizare, pentru a putea oferi clienților cele mai performante servicii din mediul privat.

Prioritatea oricărei intervenții o reprezintă atat siguranța și securitatea, cât și desfășurarea în condiții cât mai optime a acestor operațiuni. De la perioadele de secetă când incendiile pot izbucni oricând, la lunile lungi și grele de iarnă, când oamenii sunt expuși pericolului focului, Caldo Privat Security are planuri de intervenție bine stabilite. Compania este oricând gata să intervină cu echipaje și resurse umane special pregătite pentru acest segment de activitate.

Unul dintre atuurile companiei, îl reprezintă răspândirea la nivel național a serviciului privat de pompieri, ceea ce le oferă clienților, companii și corporații, siguranța și certitudinea intervențiilor în cel mai scurt timp.

Care sunt măsurile și mijloacele prin care Caldo Privat Security desfășoară acest tip de serviciu?

Caldo Privat Security execută servicii de prevenire și protecție împotriva incendiilor prin forțe și mijloace specifice, în scopul realizării și menținerii siguranței persoanelor, bunurilor și valorilor care aparțin Beneficiarului, după cum urmează:

a) participă la elaborarea şi aplicarea concepţiei de apărare împotriva incendiilor la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, instituţiei sau operatorului economic*;

b) controlează aplicarea normelor de apărare împotriva incendiilor în domeniul specific;

c) propun/propune includerea în bugetele proprii a fondurilor necesare organizării activităţii de apărare împotriva incendiilor, dotării cu mijloace tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor şi echipamente de protecţie specifice;

d) îndrumă şi controlează activitatea de apărare împotriva incendiilor şi analizează respectarea încadrării în criteriile de constituire a serviciilor de urgenţă voluntare sau private, după caz, în unităţile şi instituţiile din care fac/face parte;

e) prezintă conducerii, semestrial sau ori de câte ori situaţia impune, raportul de evaluare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor;

f) răspund/răspunde de pregătirea serviciului de urgenţă voluntar sau privat, după caz, precum şi de participarea acestuia la concursurile profesionale;

g) acordă sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate centrelor operative pentru situaţii de urgenţă în îndeplinirea atribuţiilor.

h) actualizează fișa obiectivului.

i) întocmirea/ actualizează planul de intervenție

j) întocmește/actualizează planuri de evacuare.

k) menține lista stingătoarelor și predarea acestora în termen către firma abilitată pentru inspecția anuală.

“ Paza bună trece primejdia rea”- Caldo Privat Security de mai bine de 10 ani reușește să se prezinte ca o companie prudentă ,ce își protejează toți clienții săi de evenimente și situații neplăcute. Toate acestea prin intermediul a numeroase ore de antrenamente, echipe bine dotate din punct de vedere tehnic, fizic, rezistente la situații cu cel mai ridicat grad de risc- “Incendiul”

Pentru a putea beneficia de serviciile personalizate nevoilor dumneavoastră, consultanții specializați ai companiei Caldo Privat Security, vă stau la dispoziție în permanență, pentru a vă oferi cele mai bune și fezabile soluții in vederea prevenirii unor evenimente nedorite.

Experiența și expertiza în domeniu, fac din Caldo Privat Security o companie ce va fi alături de dumneavoastră 24 de ore din 24.

A fost adoptată o NOUĂ LEGE. De acum, oricine va putea lucra de acasă. Care sunt condițiile... Strigătul de durere al unui copil abandonat, care-și caută mama. Au trecut 30 de ani! Simona Gherghe: "Vă rog să ne...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Românii vor avea buletinul, permisul, cardul de sănătate și diplomele direct pe telefon. Cum va funcționa RO Wallet
Românii vor avea buletinul, permisul, cardul de sănătate și diplomele direct pe telefon. Cum va funcționa RO Wallet
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Amenajare minimalistă a casei: cum reduci consumul cumpărând mai puțin, dar mai bine
(P) Amenajare minimalistă a casei: cum reduci consumul cumpărând mai puțin, dar mai bine
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x