Antena Căutare

Spitalul Militar: Marcel Ciolacu a suferit un episod lipotimic şi hipocalcemie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu,a suferit un episod lipotimic şi o cădere de calciu şi a primit tratament de reechilibare hidro-electrolitică, a anunţat, duminică, Spitalul Militar Central. Liderului PSD i-au fpst făcute mai multe analize şi a fost externat cu recomandări, printre care evitarea ortostatismului prelungit, a stărilor de suprasolicitare şi a stresului, regim alimentar şi hidratare corespunzătoare.

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” a transmis, duminică, precizări despre starea de sănătate a preşedintelui Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, dar şi despre analizele care au fost efectuate în unitatea medicală şi diagnosicul stabilit de medici.

”În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, domnul Marcel Ciolacu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a prezentat, în cursul acestei zile la Unitatea Primire Urgenţă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru un episod lipotimic.

Conform protocolului de diagnostic al unităţii noastre, s-au efectuat o serie de investigaţii clinice, paraclinice şi de laborator. Coroborând aceste date cu datele testelor imagistice, precum şi cu rezultatele consulturilor multidisciplinare realizate de către specialişti în medicină de urgenţă, ATI, neurologie şi cardiologie, a rezultat diagnosticul de: Episod lipotimic recent - în observaţie etiologică, Hipocalcemie frustă”, a transmis Spitalul Militar Central.

Medicii au precizat că pacientului i s-a recoltat şi testul COVID 19.

Articolul continuă după reclamă

”Rezultatul testului rapid este negativ. Testul PCR este în lucru. Tratamentul urmat de pacient în unitatea noastră a constat în reechilibare hidro-electrolitică”, ase mai arată în comunicat.

Reprezentanţii Spitalului Militar au transmis că starea pacientului este stabilă, cu evoluţie favorabilă, fapt ce permite externarea acestuia cu recomandări medicale de continuare a investigaţiilor: ”tratament conform receptei, evitarea ortostatismului prelungit, a stărilor de suprasolicitare şi a stresului, regim alimentar şi hidratare corespunzătoare”.

Conferinţa de presă în care preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu prezenta programul ”Repornim România” a fost întreruptă după ce i s-a făcut rău. Ciolacu a început să tremure şi s-a dezechilibrat, fiind susţinut de unul dintre membrii staff-ului său.

În scurt timp, Marcel Ciolacu şi-a revenit, a cerut scuze ziariştilor şi părăsit sediul central al partidului, ajungând la spital.


Sursa : news.ro

Bulgaria, tara care NU a închis Bisericile are doar 84 de decese. Premierul se implică în dezvoltarea economiei "Of... Viorel Cataramă are simptome de Covid-19! S-a infectat voit: "Sper să nu pățesc nimic. Mi-a crescut temperatura, am...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini o cunosc
Situație neobișnuită în Marea Britanie! Britanicii se pot trezi cu pașapoartele anulate. Regula pe care puțini...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători, premii importante
Noroc uriaș la Loto! Un român a câștigat peste un milion de lei cu un bilet jucat online. Alți trei jucători,...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x