Antena Căutare

Stai acasă, este apelul care se face azi la unison cu autorităţile

Stai acasă! Este cea mai important regulă călcată însă în picioare de inconştienţă şi de ignoranţă. Foarte puţini sunt cei care înţeleg să evite deplasările. Cozile la taxe şi impozite, plimbările prin parcuri şi aglomeraţia din magazine sunt dovada clară că oamenii nu realizează pericolul la care se expun. Iar consecinţele ar putea avea efecte dramatice pentru toată ţara.

În piața centrală din Craiova, oamenii au ieşit liniştiţi la cumpărături. Nici vorbă de teamă sau de avertismente respectate.

Mişcare, care, de această dată este cea mai nepotrivită alegere. Mai ales în locuri aglomerate.

Păstrarea distanţei de cel puţin un metru faţă de alţi oameni este o misiune imposibilă în piaţa centrală din Craiova. Oamenii iau cu asalt locurile aglomerate în ciuda avertismentelor autorităţilor.

Excat cei mai vulnerabili ignoră apelul autorităţilor de a sta în casă. Vârstinicii se bazează pe divinitate.

Cu rugăciuni în suflet, oamenii se înghesuie şi la ghişee, să plătească taxe şi impozite.

Reducerile de 10 la sută au fost mai importante decât Coronavirus. Mulţi s-au înghesuit să-şi plătească dările tocmai către statul care îi îndeamnă să se izoleze.

La piaţă, în Suceava, lumea a ieşit din casă fără niciun gând la ameninţarea coronavirusului.

Când o să ne declarăm în autocarantină atunci dăm telefoane să ne aducă prietenii haleala în poartă, dar până atunci trebuie să mai cumpărăm de-ale gurii.

Schimbam astfel codul bunelor maniere, pentru persoanele pe care le cunoasteti dar nu stiti in ce medii au umblat in ultima perioada. Este o recomandare bună să va salutati cu cotul sau chiar cu picioarele.

Şi marile centre comerciale rămân obiective importante de bifat.

Suntem in mall-ul din Suceava, unde sunt in continuare foarte multi oameni veniti aici, sunt oameni care isi fac cumparaturile si unii dintre ei chiar au venit sa ia masa in zona de food court.

În zona pieţei Badea Cârţan din Timişoara sunt trei farmacii, una lângă alta. Teama că de pe rafturi ar putea să dispară medicamentele a format cozi interminabile, chiar dacă exporturile s-au sistat.

Faptul că încerci să duci medicamente în străinătate şi noi nu găsim cele de pe retetele compensate nu mi se pare în regulă.

Mulţi cred că spiritul va învinge în lupta cu pandemia.

Există totuşi şi oameni care încearcă, pe cât posibil să se protejeze pe ei şi pe cei din jur.

Petrecerea timpul acasă rămâne cea mai bună metodă de a limita răspândirea virusului.

De ce România nu e în stare de urgență din cauza coronavirus? Raed Arafat explică: "Lipsa declarării nu înseamnă li... Bogdan Aron, tânărul care a aflat că e infectat cu coronavirus din presă, dezvăluiri șocante: ”Uneori pare în zadar ce f...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 11 octombrie 2026: 2,5 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,6 milioane de euro la Joker
Rezultate LOTO - Duminică, 11 octombrie 2026: 2,5 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,6 milioane de euro la Joker
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x