Antena Căutare

Timişoara: Patronul firmei care a făcut deratizarea şi dezinsecţia în blocul în care trei oameni au murit a cumpărat substanţa de la o cunoştinţă cu 600 de lei

Avocatul lui Ioan Sorin Buţă, patronul firmei Bistim Dera SRL care a făcut deratizare şi dezinsecţie în blocul de pe strada Mioriţei din Timişoara, unde au murit trei oameni, spune că bărbatul a recunoscut acuzaţiile care i se aduc şi le-a spus anchetatorilor că a cumpărat substanţa cu 600 de lei de la o cunoştinţă.

Avocatul Călin Stăiculescu a declarat că Ioan Sorin Buţă, clientul său, s-a declarat surprins în faţa anchetatorilor despre situaţia creată în urma acţiunii de dezinsecţie şi deratizare. Bărbatul a declarat că dezinsecţia şi deratizarea s-au făcut, vineri, în 24 de apartamente de pe strada Mioriţei, nr. 8, care imediat după acţiune au fost închise şi sigilate cu bandă adezivă. Acesta urma să se întoarcă după câteva zile să continue igienizarea şi primise asigurări de la proprietarul garsonierelor că acestea nu sunt locuite în perioada următoare.

Buţă le-a mai spus anchetatorilor că a încheiat un contract în valoare de 5.000 de lei cu proprietarul garsonierelor, iar substanţa folosită a fost cumpărată de la ”o cunoştinţă” cu 600 de lei, iar pentru aceasta nu a primit bon fiscal. Stăiculescu a mai precizat că firma Bistim Dera SRL a mai făcut dezinsecţie şi deratizare cu aceleaşi produse la un hotel din Timişoara, care în acel moment nu avea clienţi, iar patronul hotelului a solicitat intervenţia firmei, din nou, pentru luna decembrie a acestui an. Ioan Sorin Buţă, patronul Bistim Dera SRL, firma care a făcut dezinsecţia şi deratizarea în blocul de locuinţe din Timişoara în care au murit doi copii şi mama unuia dintre ei, a fost reţinut. Acuzaţiile care i se aduc lui Ioan Sorin Buţă sunt omor din culpă, vătămare corporală din culpă şi trafic de substanţe interzise.

Bistim Dera SRL are ca obiect de activitate nu doar dezinsecţie şi deratizare, ci şi operaţiuni de curăţenie în trenuri, autobuze, avioane, în cisterne rutiere şi maritime, curăţenie şi întreţinere piscine, curăţat de sticle, măturat de străzi şi îndepărtat zăpada. Are sediul într-un apartament de bloc din Timişoara, cu un singur asociat care e şi administrator. Şi-a început activitatea în 2015. Anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri, adică totalul vânzărilor facturate, de 142.759 de lei. Tot în 2018 a înregistrat un profit net de 19.000 de euro şi datorii de peste 1.000 de euro, în condiţiile în care cu un an înainte, datoriile firmei depăşeau 50.000 de lei.

Sursa : news.ro

Articolul continuă după reclamă
Informații de ultimă oră! Dezinsecția făcută în Timișoara a băgat în spital 28 de persoane!... Fetiţă de trei luni, găsită moartă de mama sa în Constanța! Poliţiştii au deschis o anchetă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale internetului
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x