Medicul a spus că infectarea cu noul coronavirus nu se aseamănă deloc cu gripa, descriind situaţia unui pacient bolnav de COVID-19, pe care l-a transportat, duminică seara, la spital.
Doctorul a spus că i-au venit în minte imagini din serialul HBO „Cernobîl”.
„În acel moment mi-au venit în minte imagini din serialul HBO «Cernobîl», în care soldaţii de acolo, echipaţi similar ca şi noi, se luptau cu un duşman invizibil de care nu aveau habar... M-am întors la spital după îndeplinirea misiunii cu costumul de spital pe care îl aveam pe sub echipamentul de protecţie, ars şi decolorat de substanţele cu care am fost decontaminaţi. La sfârşitul gărzii m-am dus acasă la cei doi copii ai mei, cu gândul pe care fiecare dintre noi probabil că îl are: «mie aşa ceva nu mi se poate întâmpla»”, a relatat medicul.