Antena Căutare

Ce semificație are mantia neagră cu care emirul Quatarului l-a îmbrăcat pe Messi. Gestul controversat, aspru criticat de fani

Gestul făcut de emirul Quataraului la finalul competiției a stârnit controverse în toată lumea, însă nu mulți sțtiu ce reprezintă pelerina pe care acesta i-a oferit-o lui Messi.

Lionel Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al Campionatului Mondial din Qatar 2022. | Profimedia

Argentia și adjudecat marele premiu la Cupei Mondială din Qatar, după un meci împotriva Franței ce i-a ținut pe toți cu sufletul la gură până în ultimele minute. La finalul partidei, în momentul decernării marelui trofeu, Messi a fost protagonistul unui moment controversat.

Ce seminifică mantia neagră cu care emirul Qatarului l-a îmbrăcat pe Messi la Cupa Mondială

Odată cu victoria Argentinei, căpitanul echipei a fost desemnat și cel mai bun jucător al Mondialului din Qatar. Messi și-a condus echipa către victorie în marea finală de duminică disputată împotriva naționalei Franței.

Chiar înainte de ridicarea singurul trofeu care îi mai lipsea din palmares, emirul Qatarului, Iamim bin Hamad Thani, i-a pus pe umeri o mantie neagră, transmite hotnews.ro.

Articolul continuă după reclamă

În consecință, Messi a ridicat trofeul Cupei Mondiale din Qatar deasupra capului putând pe umeri pelerina numită Bisht. Reacțiile au fost împărțite, însă cei mai multi l-au conndamant pe emir pentru gestul său.

Printre cei care au fost cei mai vocali se numără și foștii internaționali români Viorel Moldovan și Florin Bratu. Cei doi au comentat apariția surprinzătoare a căpitanului Argentinei, aflați în studioul postului de televiziune național, după finala CM 2022.

„Nu poţi să faci poza pentru istorie îmbrăcat în fantomă. Eu îmi dădeam jos acea pelerină. Dacă era Diego, Diego o scotea”, a spus indigat Viorel Moldovan, făcând referire Maradona.

„Vremurile s-au schimbat şi marketingul este la putere. Acesta era protocolul, şi Franţa dacă ar fi câştigat l-am fi văzut pe Lloris purtând acea pelerină”, a adăugat Florin Bratu.

Cu toate acestea, însă, gestul a fost unul de respect și admirație la adresa căpitanului Argentinei. Mantia neagră de pe umerii lui Messi se numește Bisht și reprezintă un obiect vestimentar tradițional în lumea arabă, potriviti sursei menționate anterior.

Această robă este purtată de bărbați numai la ocazii speciale precum nunți și alte sărbători. Folosită pentru evenimente majore, această pelerină simbolizează bogăţia şi regalitatea.

Astfel, gazdele Campionatului Mondial au ținut să își pună amprenta asupta acestui ultim moment al evenimentului desfășurat în Qatar.

Citește și: FOTO Imagini emoționante cu Lionel Messi și soția Antonela, alături de copiii lor după finala Argentina-Franța de la Cupa Mondială

Mesajul lui Lionel Messi după ce naționala Argentinei a câștigat Campionaul Mondial 2022

Lionel Messi a înscris 7 goluri şi a oferit 3 pase decisive la acest turneu final și astfel, a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei şi al Cupei Mondiale din Qatar, transmite as.ro.

După ce i-a fost înmânat trofeul, starul Argentinei a ținut un discurs emoționat în care a mărturist că în această zi specială și-a îndeplinit cel mai mare vis.

„Este visul copilăriei mele, am avut noroc că am obţinut totul. Ceea ce îmi lipsea, este deja aici. A fost o nebunie, ne-am dorit trofeul şi este cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla. Este minunat! Atât de mult îmi doream (n.r. trofeul Cupei Mondiale), iar Dumnezeu mi l-a dat! Avem sentimentul că vom fi campioni, am suferit mult şi în cele din urmă am reuşit.

A trebuit să aşteptăm această Cupă, dar este cel mai frumos lucru. Abia aştept să mă întorc în Argentina şi să sărbătorim, să văd nebunia care este acolo. Am suferit mult. Ce am fi putut să cerem mai mult? Fotbalul este un sport nebun. Câştigarea Cupei Mondiale este visul oricărui copil. Dedicăm victoria poporului argentinian“, a declarat Lionel Messi, potrivit mundodeportivo.com, citat de sursa menționată.

Citește și: Imagini din culisele reclamei virale cu Lionel Messi și Cristiano Ronaldo. Detaliul care i-a dezamăgit pe fani | VIDEO

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x