Antena Căutare

Marius Copil a primit un wild card la turneul de 500 de puncte de la Basel, la care a fost finalist anul trecut

Tenismenul Marius Copil, locul 82 ATP, a primit un wild card din partea organizatorilor turneului de 500 de puncte de la Basel, la care românul a fost finalist anul trecut, venind din calificări.

Tenismenul Marius Copil, locul 82 ATP, a primit un wild card din partea organizatorilor turneului de 500 de puncte de la Basel, la care românul a fost finalist anul trecut, venind din calificări.

El a fost învins atunci, în ultimul act, cu scorul de 7-5 (5), 6-4, de elveţianul Roger Federer.

În acest an, Copil va evolua în primul tur cu spaniolul Roberto Bautista Agut, locul 10 ATP şi cap de serie numărul 4.

"Scenariul" de anul trecut se poate repeta. Copil şi Federer, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 1, sunt pe părţi diferite ale tabloului. Şi meciul pe care tenismenul român l-a jucat în semifinale anul trecut, când l-a învins pe germanul Alexander Zverev, scor 6-3, 6-7 (6), 6-4, se poate repeta. Zverev, locul 6 ATP, este cap de serie numărul 2, şi ar putea evolua cu Marius Copil tot în semifinale.

La Basel, celelalte două invitaţii au fost acordate australianului Alex de Minaur, locul 28 ATP, şi elveţianului Henri Laaksonen, locul 105 ATP.

Sursa : news.ro

Marius Copil a urcat zece poziţii, până pe locul 82, după turneul de la Antwerp... Arbitrul partidei Ţara Galilor - Franţa de la Cupa Mondială a sărbătorit cu fanii galezi victoria echipei antrenate de W...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x