Antena Căutare

Măsură istorică în fotbalul românesc: PCH a intrat în Consiliul de administrație al lui Dinamo!

Până să apară misteriosul patron nou al lui Dinamo, ”câinii” au luat o măsură istorică pentru viitorul echipei din ”Ștefan cel Mare”. Conform unui comunicat postat chiar pe site-ul clubului, "Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan" a fost cooptată în Consiliul de administrație al echipei din ”Groapă”.

”FC Dinamo București anunță că a cooptat în rândul acționarilor "Asociația Peluza Cătălin Hîldan", oferind noului acționar și unul dintre cele cinci locuri în Consiliul de Administrație al clubului. Astfel, implicarea suporterilor va fi, din acest moment, una directă în viața administrativă și decizională a societății. Am apreciat foarte mult că, spre deosebire de alte situații, cei de la "Asociația Peluza Cătălin Hîldan" au fost adepții principiului fapte și nu vorbe. Ei sunt cei care au ținut viu spiritul lui Dinamo, prin coregrafii, prin atașamentul necondiționat pentru club în ultima vreme, indiferent de rezultate. Dinamo datorează acestor suporteri identitatea și existența sa. Acesta este doar primul pas dintr-un proiect extrem de serios, filtrat până la ultimele detalii, cu o foaie de parcurs care va face ca, în câtiva ani, Dinamo să fie un club modern, organizat după modelul socios, asemenea marilor cluburi ale Europei. Mai multe detalii despre seriozitatea acestui proiect veți primi, în viitorul apropiat, chiar de la "Asociația Peluza Cătălin Hîldan".
Îi invităm pe toți dinamoviștii să strângă rândurile, ușa lui Dinamo fiind deschisă pentru toți! Doar uniți putem scrie istorie!”
se anunță în comunicatul fcdinamo.ro

”Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan” s-a înfiinţat în anul 2011 și a fost fondată de fanii din peluza care poartă numele fostului căpitan al "câinilor".

În ultima perioadă, în sânul fanilor lui Dinamo se duce o bătălie internă extrem de dură. În timp ce unii lideri din Nuova Guardia şi Cornel Dinu susţin un ONG prin care vor să conducă Dinamo în viitorul apropiat, ultraşii din PCH s-au repliat rapid şi au anunţat demararea acestui proiect socios personal. PCH nu are pretenţia de a conduce clubul, ci devine acţionar în Ştefan cel Mare, primind 0,69% dintre acţiuni. Într-un comunicat postat pe pagina de facebook, ultraşii anunţă că proiectul nu va fi condus de oamenii din galerie, ci de "dinamovişti" de carieră.

Articolul continuă după reclamă

Iată comunicatul PCH, postat pe pagina de facebook a peluzei:

"Asociația „Peluza Cătălin Hîldan Dinamo” anunță lansarea Proiectului DDB (proiect de Socios).

În ultimii doi ani de zile am lucrat îndeaproape cu SD Europe (http://www.sdeurope.eu) –organizație afiliată UEFA - pentru a pune la punct acest proiect ambițios. Astfel, asociația noastră va beneficia în continuare de expertiza europeană dobândită de Supporters Direct în proiecte similare.
Pentru că suntem cei care am făcut tot posibilul ca Dinamo să reziste; pentru că mereu am preferat faptele concrete, anunțăm acum, când suntem cu totul pregătiți, demararea Proiectului DDB.

Așadar, pe lângă suportul moral, de acum orice suporter va avea posibilitatea să ajute și financiar echipa Dinamo.
Astfel, au fost depuse documentele necesare pentru a formaliza negocierile purtate cu clubul în ultimii ani:
- Asociația „Peluza Cătălin Hîldan Dinamo” va deveni acționar al clubului Dinamo;
- Asociația „Peluza Cătălin Hîldan Dinamo” va deține un loc în Consiliul de Administrație al clubului;
- Acest proiect va fi condus de un Board format din dinamoviști foarte cunoscuți, care au dobândit experiență și cunoștințe apreciate în domeniilor lor de activitate, oameni cu integritate morală, profesioniști desăvârșiți;
- Nici un membru de galerie nu va face parte din Board sau din Consiliul de Administrație al FCD;
- PCH doar inițiază și susține acest proiect, nu îl va și conduce.

Numele persoanelor desemnate în Board precum și mai multe informații vor fi prezentate la conferința de presă ce va urma, la sediul Asociației „Peluza Cătălin Hîldan Dinamo”.

Doar Dinamo București!"

FCSB - CFR Cluj LIVE VIDEO ONLINE... Revista presei sportive, 27.04.2018: Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj; ziua cea mai tristă pentru Catalonia: ”Adio, An...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Creatina nu este doar pentru sportivi – ce spun studiile despre efectele asupra creierului și performanței cognitive
(P) Creatina nu este doar pentru sportivi – ce spun studiile despre efectele asupra creierului și performanței...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A murit Franco Baresi. Legendarul fundaș italian avea 66 de ani
A murit Franco Baresi. Legendarul fundaș italian avea 66 de ani
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x