Antena Căutare

Victoria Branesti - Rapid 0-0/ Giulestenii au coboarat pe locul 6

Victoria Branesti si Rapid au incheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputata la Chaijna in etapa a 26-a din Liga I.

Meciul a inceput inca dinainte de primul fluier al arbitrului, cand fanii celor doua echipe s-au incaierat si mai multe persoane au ajuns ranite la spital.

Pe teren, unul imbibat de apa, jocul a curs intr-o singura directie, spre poarta Victoriei. Roman, Herea si Pancu au ratat cele mai importante sanse ale giulestenilor in prima repriza, iar atunci cand mingea a intrat in poarta, de doua ori, au intervenit arbitrii, care au semnalizat fault in atac, respectiv offside.

Aspectul partidei nu s-a schimbat nici dupa pauza. Echipa lui Sumudica a atacat poarta lui Stoicescu din toate pozitiile si cu toate procedeele, dar ilfovenii au reusit sa scape de fiecare data, indiferent ca la finalizare s-au aflat Grigore, Herea sau Sburlea.

Odata cu trecerea timpului, rapidistii au inceput sa devina frustrati de faptul ca nu reuseau sa inscrie si sa fie tot mai nervosi, Marcos Antonio si Costin Lazar scapand doar cu galbene dupa doua interventii dure asupra lui Avram, respectiv Olariu. Pe acest fond de nervozitate al oaspetilor, jucatorii lui Ilie Stan au indraznit ceva mai mult in ultimele minute, dar fara a-i da emotii lui Bornescu.

S-a terminat 0-0, rezultat care nu ajuta nici una dintre echipe. Victoria ramane pe pozitie retrogradabila, 16, cu numai 22 de puncte, in timp ce Rapid se afla pe locul 6, in afara cupelor europene, cu 42 de puncte.

Au evoluat echipele:

Victoria: Stoicescu - Maghici, Sg.Bar, Marincau, Nicola - Iacob - Avram (Zuluf 70), Popa, Novac (Calintaru 82), Olariu - Oprea (Straut 90+2)

Rapid: Bornescu - Rui Duarte, Marcos Antonio, Glauber, Ezequias - Roman (Grigorie 74), N.Grigore (Costin Lazar 68), Spadacio, Frunza - Herea, Pancu (Sburlea 58).

Citeste si Antena3

Foto: Gsp.ro

CFR Cluj - U Cluj 1-1/ Rezultat decis de erorile grave de arbitraj... Bataie intre suporteri la Chiajna: 4 raniti...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x