Antena Căutare

Prognoza meteo 20 septembrie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Luni vremea se anunță a fi răcoroasă în majoritatea zonelor țării, dar în special în vestul, centrul și nordul țării.

Prognoza meteo 20 septembrie 2021 | Profimedia

În restul regiunilor, meteorologii anunță temperaturi ce se încadrează în cele normale pentru această perioadă.

Local valorile termice vor fi mai ridicate decât cele potrivite pentru data din calendar, în special în zone precum Lunca Dunării și Câmpia Română. În sudul țării, cerul va fi parțial înnorat și sunt anunțate averse cu caracter de vijelie, fiind însoțite de descărcări electrice. În restul zonelor țării, cerul va fi predominant noros, cu posibile averse locale de ploaie. Cantitățile de apă nu vor fi însemnate.

Vântul va sufla slab, prezentând intensificări puternice doar în zonele montane, în sud-vest, dar și în sudul țării. Maximele de astăzi la nivelul întregii țări sunt cuprinse între 24 și 14 grade Celsius, în timp ce minimele se vor încadra între 6 și 16 grade. Cele mai ridicate temperaturi vor fi în sudul Olteniei și al Munteniei. Dimineața izolat există șansa să apară ceața.

Vremea în București

Articolul continuă după reclamă

În capitală astăzi maxima zilei se va încadra între 25-26 grade, iar minima va fi între 12-14 grade. Cerul se va înnora spre seară și e posibil ca local să predomine aversele însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Cu toate acestea, vremea va rămâne în continuare caldă, depășind valorile termice normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo din 20 septembrie pentru principalele orașe din țară

Timișoara: 14 de grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 79%, Vânt: 14 km/h

Oradea: 17 de grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 56%, Vânt: 23 km/h

Baia Mare: 16 de grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 70%, Vânt: 14 km/h

Cluj Napoca: 16 de grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 73%, Vânt: 14 km/h

Sibiu: 16 de grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 81%, Vânt: 11 km/h

Alba Iulia: 16 de grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 80%, Vânt: 10 km/h

Craiova: 26 de grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 47%, Vânt: 16 km/h

Târgu Jiu: 22 de grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 61%, Vânt: 10 km/h

Slatina: 25 de grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 48%, Vânt: 14 km/h

Suceava: 14 de grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 71%, Vânt: 16 km/h

Bacău: 17 de grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 71%, Vânt: 13 km/h

Botoșani: 16 de grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 65%, Vânt: 14 km/h

Miercurea Ciuc: 15 de grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 79%, Vânt: 11 km/h

Brașov: 17 de grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 78%, Vânt: 6 km/h

Ploiești: 22 de grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 59%, Vânt: 8 km/h

Buzău: 22 de grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 60%, Vânt: 10 km/h

Târgoviște: 22 de grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 59%, Vânt: 8 km/h

București: 25 de grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 55%, Vânt: 11 km/h

Iași: 16 de grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 63%, Vânt: 13 km/h

Galați: 23 de grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 57%, Vânt: 11 km/h

Brăila: 23 de grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 57%, Vânt: 10 km/h

Constanța: 23 de grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 70%, Vânt: 11 km/h

Tulcea: 23 de grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 61%, Vânt: 11 km/h

Prognoza meteo 19 septembrie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Prognoza meteo 21 septembrie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează în zilele viitoare
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prognoza meteo pentru finalul lunii octombrie 2026. Ce se întâmplă cu temperaturile și ploile în ultimele zile ale lunii
Prognoza meteo pentru finalul lunii octombrie 2026. Ce se întâmplă cu temperaturile și ploile în ultimele zile...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x