Antena Căutare

Prognoza meteo 25 decembrie 2021. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Sâmbătă, 25 decembrie 2021, vremea continuă să se încălzească în cea mai mare parte a țării, iar temperaturile vor fi cu mult peste cele normale ale acestei perioade din an.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză meteo pentru 25 decembrie 2021. Ziua de Crăciun vine cu temperaturi mai ridicate în aproape toată țara. Cerul va fi înnorat în partea de vest, centru și nord, unde se vor înregistra precipitații local moderat cantitativ.

În nordul Moldovei își va face apariția ninsoarea și lapovița, mai ales pe timpul nopții. La munte, în special în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1600 m vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare şi lapoviţă, iar la altitudini mai mici vor predomina ploile. Pe suprafeţe restrânse vor fi depuneri de polei.

Citește și: Cod portocaliu și cod galben de ninsori abundente și viscol în mai multe județe. Avertizarea meteorologilor în Ajun de Crăciun

Cerul se va menține variabil în sud şi în sud-est, cu unele înnorări noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană şi trecător în centru, dar şi sud-est țării. Pe spaţii mici se va forma ceață.

Articolul continuă după reclamă

Temperaturile maxime se vor încadra între 2 - 3 grade Celsius în nordul Moldovei, dar și 14 grade Celsius în sudul Olteniei şi al Munteniei. Valorile minime vor atinge -2 şi 7 grade Celsius, cel mai frig fiind în Transilvania.

Vremea în București, 25 decembrie 2021

Temperaturile se află într-o continuă creștere și în Capitală, iar vremea se va menține frumoasă de Crăciun, 25 decembrie 2021. Cerul se va menține variabil pe parcursul zilei, însă noaptea se va semnala ceață.

Vântul va sufla slab și moderat, iar șansele de precipitații sunt reduse. Temperaturile maxime se vor situa între 11 - 12 grade Celsius, iar cele minime vor fi curprinse între de 2 - 3 grade Celsius.

Citește și: Avem iarnă cu zăpadă! Ninsori, viscol și lapoviță de Crăciun și de Revelion. Care sunt zonele afectate

Prognoza meteo 25 decembrie 2021 în principalele orașe din țară

Iată care sunt temperaturile maxime de sâmbătă, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 25 decembrie 2021, în principalele orașe ale țării:

Timișoara: 9 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 91%, Vânt: 14 km/h

Oradea: 8 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 96%, Vânt: 18 km/h

Baia Mare: 4 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 97%, Vânt: 8 km/h

Cluj Napoca: 6 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 93%, Vânt: 5 km/h

Sibiu: 9 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 82%, Vânt: 8 km/h

Alba Iulia: 9 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 84%, Vânt: 16 km/h

Craiova: 12 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 72%, Vânt: 19 km/h

Târgu Jiu: 8 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 88%, Vânt: 5 km/h

Slatina: 12 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 75%, Vânt: 19 km/h

Suceava: 4 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 91%, Vânt: 16 km/h

Bacău: 10 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 81%, Vânt: 14 km/h

Botoșani: 3 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 86%, Vânt: 10 km/h

Miercurea Ciuc: 5 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 98%, Vânt: 16 km/h

Brașov: 8 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 88%, Vânt: 5 km/h

Ploiești: 10 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 85%, Vânt: 19 km/h

Buzău: 10 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 84%, Vânt: 18 km/h

Târgoviște: 9 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 87%, Vânt: 18 km/h

București: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 78%, Vânt: 21 km/h

Iași: 6 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 88%, Vânt: 11 km/h

Galați: 8 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 85%, Vânt: 13 km/h

Brăila: 9 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 84%, Vânt: 13 km/h

Constanța: 12 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 69%, Vânt: 18 km/h

Tulcea: 10 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 79%, Vânt: 18 km/h

Cod portocaliu și cod galben de ninsori abundente și viscol în mai multe județe. Avertizarea meteorologilor în Ajun de C... Alertă meteo! ANM a actualizat avertizările de ninsori abundente și ploi. Care sunt județele vizate de cod portocaliu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Vremea se schimbă în weekendul 10-11 octombrie 2026. Temperaturile scad, iar ploile revin
Vremea se schimbă în weekendul 10-11 octombrie 2026. Temperaturile scad, iar ploile revin
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prognoza meteo s-a schimbat. Când ajung ploile și răcirea în România și ce zone vor fi cele mai afectate
Prognoza meteo s-a schimbat. Când ajung ploile și răcirea în România și ce zone vor fi cele mai afectate
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x