Antena Căutare

Vremea rea face ravagii în toată țara! Alertă ANM: codul galben de ploi și vijelii în mai multe județe ale țării a fost activat!

Meteorologii au emis un nouă atenționare de cod galben de averse şi descărcări electrice pentru şapte judeţe şi pentru zonele de munte aferente a altor cinci judeţe.

Avertizare de la ANM. Codul Galben de ploi și vijelii a fost deja activat în mai multe județe ale țării. Care sunt zonele în care cetățenii sunt sfătuiți să stea în case

Potrivit meteorologilor, în intervalul 16 mai, ora 10:00 – 19 mai, ora 10:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 20 l/mp şi, izolat, 25 l/mp. Temperaturile maxime vor ajunge joi la 18 – 19 grade, vineri la 24 – 25 de grade, iar sâmbătă la 25 – 26 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 12 şi 14 grade, anunță Agerpres.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o nouă atenţionare Cod galben de averse şi descărcări electrice pentru şapte judeţe şi pentru zona de munte a altor cinci judeţe, valabilă de joi, ora 12:00, până vineri, ora 6:00, şi a prelungit informarea meteo de instabilitate atmosferică accentuată pentru restul ţării până duminică, la ora 10:00.

Sub Cod galben de ploi se vor afla judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Olt, Teleorman şi Giurgiu, precum şi zona de munte a judeţelor Prahova, Braşov, Sibiu, Alba şi Hunedoara, unde se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 de l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Vremea în București 16 - 19 mai 2019. ANM, actualizare prognoză meteo specială

De asemenea, în intervalul menţionat, potrivit informării meteo, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelie şi, izolat, grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 35 – 40 l/mp, potrivit Capital.ro

Citește și: Cod galben de ceață în România. Când scăpăm de ploi și de vremea rea

Vremea în weekend 17 - 19 mai. Sfârfitul de săptămână aduce vreme instabilă... Prognoza Meteo pe 7 zile. Cum va fi vremea în București...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un val de aer polar lovește România. Temperaturile scad cu 10 grade Celsius în câteva ore, iar ploile se extind în toată țara
Un val de aer polar lovește România. Temperaturile scad cu 10 grade Celsius în câteva ore, iar ploile se extind...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă meteo de ploi torențiale, vijelii și grindină. Până când este valabilă avertizarea ANM și ce zone sunt vizate
Alertă meteo de ploi torențiale, vijelii și grindină. Până când este valabilă avertizarea ANM și ce zone...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Horoscop săptămânal, 15 - 21 iunie 2026: Renunți la pace pentru a-ți redefini limitele personale
Horoscop săptămânal, 15 - 21 iunie 2026: Renunți la pace pentru a-ți redefini limitele personale Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Panicǎ într-un bloc din Timișoara! O explozie a fost urmată de incendiu. Trei persoane au ajuns pe mâna medicilor
Panicǎ într-un bloc din Timișoara! O explozie a fost urmată de incendiu. Trei persoane au ajuns pe mâna medicilor Redactia.ro
Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală:
Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală: "Îţi dau o fată de la Iaşi, are 18 ani" Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x