Antena Căutare

PREMIERA NEXT STAR! Numărul opt i-a purtat mare noroc! În 2017, fenomenala Katia Cărbune a reușit imposibilul: a câștigat trofeul „Next Star”! Stela Popescu i-a dat premiul

Se întâmpla în 2017, sezonul al optulea. Finala emisiunii „Next Star”  a fost atunci lider de audiență, dar nu a mirat pe nimeni acest lucru, căci lupta a fost strânsă, concurenții unul și unul, iar până și juriul a fost copleșit de emoții!

Se întâmpla în 2017, sezonul al optulea. Finala emisiunii „Next Star” a fost atunci lider de audiență, dar nu a mirat pe nimeni acest lucru, căci lupta a fost strânsă, concurenții unul și unul, iar până și juriul a fost copleșit de emoții!

Katia Cărbune (11 ani, din Cluj-Napoca) a fost atunci câștigătoarea celui de-al optulea sezon “Next Star” și a trofeului în valoare de 20.000 de euro. Fetița, al cărei mentor în concurs a fost CRBL, i-a uimit pe jurați cu o compoziție proprie pe care a interpretat-o ca o adevărată artistă. Trofeul i-a fost înmânat de doi artiști de primă mărime ai scenei românești, Stela Popescu și Alexandru Arșinel.

“Nu am cuvinte să descriu ce am simțit în momentul în care Dan Negru a anunțat că eu sunt câștigătoarea. Nu-mi dădeam seama ce se întâmplă. Am fost extraordinar de fericită! Îmi doream foarte mult să câștig, dar nu mă așteptam, pentru că toți ceilalți concurenți au fost foarte talentați”, a spus atunci talentata câștigătoare.

Sezonul nouă al emisiunii „Next Star" este gata de start!

Articolul continuă după reclamă

Ajunsă la al nouălea sezon, emisiunea „Next Star” începe sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20:00! Care sunt noutățile pregătite pentru public?

Juriul este format din Lidia Buble, Pepe, şi Dorian Popa. Pepe este veteran, el făcând parte din juriul emisiunii de la prima ediţie. Nici Dorian Popa nu este mai prejos, fiindcă pentru el este a patra oară când va puncta talentele puștilor. Chiar dacă este nouă pe scaunul de jurat al emisiunii „Next Star”, Lidia Buble nu are emoții!

Serban Copoţ este, de data aceasta, ajutorul lui Dan Negru, fiindcă el se ocupă de copii înainte şi după show.

PREMIERĂ NEXT STAR! Vă amintiți de numărul extraordinar al Yasminei Butilă, fetița-fenomen care a câștigat Trofeul „Next... Copii senzaționali, cu talente nebănuite urcă diseară pe scena “Next Star”, în prima ediție a noului sezon...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din mediul urban şi naţional
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x